Noutati

3 Decembrie – Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități marcată la CRRN Luduș

 

Semnificația acestei zile reprezintă un prilej de sensibilizare a societății în vederea eliminării stereotipurilor negative și a prejudecăților față de aceste persoane. Pentru că trebuie să recunoaștem, în viața de zi cu zi, persoanele cu dizabilități se confruntă cu multiple obstacole, dar acest lucru nu îi împiedică să realizeze fapte frumoase și acțiuni demne de urmat. Nu de puține ori, cele mai mari lecții de viață le primim de la ei, persoane cu nevoi speciale, condamnate parcă să își ducă așa crucea până la capăt…

Și nu oricum, cu demnitate și credință în Dumnezeu! Aceleași gânduri alese, cu sincere felicitări pentru personalul angajat la CRRN Luduș și pentru toți colegii din acest domeniu sensibil, dar frumos, al asistenței sociale.

În această mare zi de sărbătoare pentru noi toți, ne îndreptăm gândurile către persoanele cu dizabilități din CRRN Luduș și de pretutindeni, care ne arată zilnic că în spatele dizabilității se ascunde o mare abilitate: puterea de a-și păstra demnitatea, forța și optimismul.

 

 

Nu lipsa sau prezența unei dizabilități îi face pe oameni deosebiți, ci caracterul, munca, talentul și ambiția de a se agăța de orice șansă la viață!

Tocmai de aceea, nu de puține ori, adevăratele lecții de viață le primim chiar de la aceste persoane cu dizabilități, condamnate să lupte nu doar cu destinul, ci și cu cei din jur.

În această zi de sărbătoare, le adresăm lor și celor care le poartă de grijă un gând frumos, o încurajare, un sincer și călduros LA MULȚI ANI!

 

 

Ovidiu Baghiu
Șef CRRN Luduș

Articole Similare

Back to top button