Pentru prima ședință ordinară a Consiliului local nou ales, primarul Cristian Moldovan i-a convocat pe aleșii locali în ziua de 10 noiembrie în sala mare a Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” în condițiile impuse de distanțare fizică a participanților. Maria Tac, secretara Legislativului local a înscris la ordinea de zi un număr 27 de proiecte de hotărâre, toate având ca inițiator pe Cristian Moldovan.
După aprobarea procesului verbal de la ședința extraordinară din 30 octombrie au fost prezentate proiectele de hotărâre pentru: Aprobarea Procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020, datorate bugetului local de către contribuabilii orașului Luduș; Aprobarea documentației actualizate „Registrul local al spațiilor verzi din intravilanul orașului Luduș”; Înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român- domeniu public și a dreptului de administrare în favoarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Națională „Apele Române” asupra terenului pe care este construit un pod de beton în „Fundătură”; Modificarea hotărârii nr. 35 din 29 iulie 2008, prin care a fost înființată Comisia de circulație rutieră a orașului Luduș; Aprobarea componenței comisiei de evaluare pentru concesionarea bunurilor proprietate publică; Modificarea hotărârii nr. 242 din 20 octombrie 2009, prin care s-a aprobat componența Comisiei pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe sociale și de locuințe din fondul locativ de stat și repartizarea acestora; Rezilierea, încetarea, reînnoirea și prelungirea unor contracte de închiriere; Reînnoirea contractului decomodat nr. 310/4729 din 3 noiembrie 2009, încheiat între autoritatea locală și Serviciul de Ambulanță Județean Mureș; Aprobarea unui schimb de locuință; Desemnarea reprezentanților în consiliile de administrație al unităților de învățământ din orașul Luduș; Aprobarea Programului de acțiuni pentru prevenirea și înlăturarea efectelor dăunătoare ale fenomenelor meteorologice periculoase și asigurarea unei circulații fluente pe perioada de iarnă 2020-2021; Aprobarea contului de execuție al bugetului local al orașului la 30 septembrie 2020; Aprobarea utilizării sumei de 176000 lei din excedentul bugetar al anilor precedenți pentru acoperirea golului temporar de casă pe anul 2020. La punctul „Diverse” a fost prezentat un Raport cu activitatea de constatare în perioada iulie – 3 noiembrie 2020 a personalului Biroului Poliția locală Luduș.
A consemnat
Ioan A. BORGOVAN
Sursa: ZI DE ZI – www.zi-de-zi.ro