Noutati

La Luduș, continuă înscrierile la clasa pregătitoare

 

Înscrierile au debutat cu afișarea planului de şcolarizare propus şi a numărului de clase pregătitoare alocate, la cele 2 şcoli gimnaziale din localitate, Școala Gimnazială Nr. 1 şi Școala Gimnazială “Ioan Vlăduţiu”.

 

 

În perioada 29 martie – 28 aprilie, părinţii luduşeni vor completa şi depune cererile-tip de înscriere, care vor putea fi transmise online, sau depuse la unitatea de învăţământ. Apoi, în intervalul 10 – 11 mai este programată procesarea de către Comisia naţională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea copiilor la şcoala de circumscripţie.

 

 

Urmează ca în perioada 11 – 18 mai să se desfășoare procesarea la nivelul unităţilor de învăţământ (Școala Gimnazială Nr. 1 şi Școala Gimnazială “Ioan Vlăduţiu”) a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere.

Candidaţii înmatriculaţi şi locurile rămase libere vor fi afişate la unităţile de învăţământ şi pe site-ul Inspectoratul Școlar Județean Mureș pe data de 20 mai.

 

 

 

A consemnat

Dan Ludușan

Articole Similare

Back to top button