Noutati

O tradiție la Luduș – „Nunta de Aur”!

 

Pentru seniorii orașului Luduș, Primăria și Consiliul local au organizat și în acest an tradiționala „Nuntă de Aur” destinată celor 29 de cupluri care în acest an aniversează 50 de ani de conviețuire în comun. Festivitatea desfășurată la un elegant salon din oraș a marcat și ziua persoanelor vârstnice, 1 octombrie, care a fost inițiată de Federația Națională a Sindicatului Pensionarilor din România.

 

 

În cadrul festivității, Primăria orașului Luduș i-a primit pe sărbătoriți cu buchete de flori, diplome de fidelitate „În semn de respect și prețuire, cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsătorie”, precum și un plic conținând 400 de lei. Cuplurile sărbătorite: Deac Vasile și Lucreția; Covaci Ilie și Zoea; Berar Ioan și Angela; Botezan Liviu și Elizaveta; Kovacs Iosif și Ibolyka; Șerban Viorel și Rodica; Bercheșan Ioan și Aurelia; Halmagyi Iosif și Iuliana; Zagon Petru și Elisabeta; Laszlo Attila și Maria; Varga Ștefan și Viorica; Magyari Andrei și Aurelia; Nemeș Constantin și Lucreția; Botorea Gheorghe și Floarea; Cătană Vasile-Ioan și Uliana; Pap Mihai și Eva; Moldovan-Trif Constantin și Otilia; Cigher Vasile și Valeria; Cucerzan Nicolae și Lucreția; Horvath Dezideriu și Maria; Banea Ioan și Maria; Gherman Todor și Otilia; Chețan Vasile și Maria; Lorinczi Edmund și Magdalena; Fodor Emil și Rodica; Magyari Arpad și Irina; Varga Dănila și Agota; Drăguș Mircea-Virgil și Valeria; Varga Ioan și Ana, au fost felicitate de primarul Cristian Moldovan și de viceprimarul Kis Istvan.

 

 

Alături de invitați au fost prezenți și reprezentanții bisericii Ortodoxe și bisericii Reformate, protopopul Lucian Voșloban și Czirmai Levente, care au rostit cuvinte de binecuvântare. În continuare, au rostit scurte alocuțiuni primarul Cristian Moldovan, Ovidiu Crișan, reprezentantul Casei de Ajutor Reciproc și Andronic Stoica din partea Sindicatului Pensionarilor, care au felicitat și au adresat urări de bine sărbătoriților. Au fost invitați la „Nunta de Aur” și col. (r) Sever Popovici, administratorul public al orașului Marius Dudilă și consilierii Sebastian Căpușan, Gelu Puia, Ioan Banea, Claudiu Ciucă, Emil Alecu Stan și Ioan Șopterean.

 

 

Programul muzical a fost asigurat de soliștii Roxana și Septimiu Pop, care au interpretat cântece de muzică populară, de petrecere și de dans, cărora Primăria orașului, organizatorii acestei manifestări de suflet le adresează mulțumiri pentru prestația benevolă pe care au avut-o.

 

 

Programul muzical și meniul de sărbătoare oferit de organizatori au contribuit la atmosfera festivă a momentului. Oamenii s-au simțit bine, au socializat, iar cei mai curajoși s-au prezentat și în ringul de dans. Un moment inedit care a fost aplaudat de cei prezenți l-a oferit unul dintre sărbătoriți. Halmagyi Iosif a interpretat vechi romanțe și cântece de petrecere pentru care a primit aplauze la scenă deschisă. Ediția 2023 a „Nunții de Aur” s-a încheiat cu bine, constituind un moment de sărbătoare pentru cele 29 de cupluri și familiile lor.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button