Noutati

LA LUDUȘ, DE ZIUA PERSOANELOR VÂRSTNICE

 

De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, 30 de cupluri familiale din orașul Luduș, care au ajuns la vârsta Nunții de Aur, au fost sărbătorite la selectul restaurant „Romeo și Julieta”, luni, 2 octombrie 2023.

În numele organizatorilor emoționantei festivități fericitele cupluri familiale din actuala generație de aur au fost felicitate de Ioan Cristian Moldovan, primarul orașului, Ovidiu Crișan, președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor și de Andronic Stoica, președintele Sindicatului Pensionarilor ludușeni.

 

 

Surprinzătoare pentru majoritatea sărbătoriților au fost momentele în care, în numele Primăriei și al Consiliului Local, rând pe rând, în aplauzele asistenței, primarul Ioan Cristian Moldovan, ajutat de viceprimarul Kis Istvan, de doamnele Claudia Vereș, șefa Comisiei Locale de Asistență Socială a Persoanelor Vârstnice și Nicoleta Grama, reprezentanta Serviciului de Finanțe, au răsplătit cuplurile familiale longevive cu Diplome de Fidelitate, cu superbe buchete de flori, plicuri cu apreciabile sume de bani și cu fotografii de grup.

Reprezentanții cultelor creștine, preotul Lucian Voșloban, protopop ortodox și preotul Czirmay Csaba Levente, protopop calvin, au înălțat rugăciuni de binecuvântare a băuturii și mâncării servite sărbătoriților, precum și rugăciuni de binecuvântare a sărbătoriților și a celor dragi lor.

 

 

În timpul servirii mesei și ceva timp după aceea, soții Roxana și Septimiu Pop, felicitați de domnul primar Moldovan, au creat și au întreținut atmosfera de bună dispoziție specifică unei asemenea întâlniri de suflet și i-au invitat la dans pe cei din actuala generație de aur, câștigătoare la capitolul încredere în viață.

Și Redacția cotidianului mureșean „Cuvântul Liber” le urează cu dragoste și respect sănătate, liniște, bucurii și multe zâmbete.

 

 

 

A consemnat

MIRCEA GHEBOREAN

 

Sursa: CUVÂNTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

Articole Similare

Back to top button