Noutati

La Luduș, s-a aprobat „Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă” a orașului

 

În conformitate cu Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, Consiliul local înființează Serviciul Voluntar de Urgență confom art. 13 din Legea amintită. Pentru înființarea Serviciului, primarul face o propunere Legislativului local și aprobă regulamentul de organizare și funcționare al acestuia, cu avizul Inspectoratului.

În Referatul de aprobare al proiectului de hotărâre privind înființarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă Luduș, potrivit Ordinului 51/2024, primarul Ioan Cristian Moldovan a precizat că „ Serviciile de urgență voluntare sunt structuri specializate, altele decât cele aparținând serviciilor de urgență profesioniste, organizate cu personal angajat și /sau voluntar, în scopul apărării vieții, avutului public și/sau a celui privat împotriva incendiilor și a altor calamități, în sectoarele de competență stabilite cu avizul inspectoratelor. Serviciile de urgență voluntare au în structură compartiment sau specialiști pentru prevenire, formații de intervenție”.

 

 

Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă  a orașului Luduș, avizat de ISU „HOREA” Mureș, Inspector Șef, General de Brigadă Ioan Călin Handrea este structurat pe opt capitole: Dispoziții generale; Organizarea și atribuțiile SVSU; Atribuțiile personalului din strctura Serviciului voluntar; Coordonarea, controlul și îndrumarea Serviciului voluntar; Gestionarea patrimoniului Serviciului voluntar; Pregătirea personalului Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență; Drepturi, compensații și despăgubiri, recompense, sancțiuni acordate membrilor SVSU al orașului; Dispoziții finale.

Proiectul de hotărâre pentru înființarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență  și  Protecție Civilă de categoria V2 al orașului Luduș a fost aprobat de Consiliul local, având în vedere că în oraș funcționează un punct de lucru ISU dotat cu o autospecială pentru stingerea incendiilor.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button