Noutati

Activism împotriva violenţei. Participă și tu la campania împotriva violenței!

 

La sediul IPJ Mureş are loc astăzi, 25 noiembrie 2014, de la ora 9, lansarea campaniei „16 zile de activism împotriva violenţei” coordonată la nivel local de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş şi IEESR, cu participarea lui Câmpeanu Alexandru, comisar şef de poliţie, Gabriela Pîncă, comisar de poliţie, coordonator Compartiment Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, psiholog Elena Micheu, din partea IEESR şi reprezentanţi ai partenerilor. Deasemnea va avea loc şi premierea câstigătorilor la concursul de eseuri – „Spune NU violenţei!” lansat în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii.

 

violenta IPJ Mures

 

Campania celor “16 zile de activism împotriva violenței” desfășurată la nivel internațional, în fiecare an între 25 noiembrie, Ziua Internaţională împotriva Violenţei asupra Femeilor, și 10 decembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, are ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra formelor de manifestare a violenţei ca o încălcare a drepturilor omului şi a consecinţelor ei dramatice.

Așadar, Centrul de prevenire, monitorizare şi combatere a violenţei în familie alături de toţi partenerii vor face deschiderea unei campanii de informare şi conştientizare a comunităţii, atât prin activităţi diverse adresate în special copiilor şi tinerilor, cât şi în mediul online. Se dorește ca lumea să vorbească despre existenţa violenţei şi despre nevoia de a reacţiona, de a nu accepta violenţa ca fiind ceva normal. Pentru că violenţa dezbină, destramă familii, distruge vieţi, „nasturele” a fost ales ca simbol al campaniei.

 

Gabriela Pinca

 

”Dacă ceva atât de mic poate ține împreună lucruri mai mari, la fel fiecare dintre noi poate să fie responsabil pentru cei din jur, poate să se implice în a avea noi toți o lume mai bună, poate fi „nasture” pentru cei din jurul său”, a declarat presei comisar de poliție Gabriela Pîncă, din partea Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Poliţiei județului Mureş. Invitația de a nu rămâne indiferenți acestei realități este adresată oricărui cetățean, oricine se poate alătura luptei împotriva violenței și se poate implica pentru ca adevăratele valori morale şi sociale să conteze.

 

 

 

Biroul de presă
I.P.J. Mureş

Foto: Afiş campanie I.P.J. Mureş şi Zi de Ziwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button