Noutati

Știri pe scurt din Luduș! Grupaj realizat de Ioan Andreiu Borgovan.

 

AJUTOR. Lucrările de construire a bisericii ortodoxe cu hramul Tuturor sfinților din parohia Luduș III se apropie de sfârșit. Biserica din cartierul Dacia a cărei piatră de temelie a fost așezată de Preafericitul Teoctist și de Prea Sfințitul Andrei al Alba Iuliei la data de 2 iunie 1995 este o construcție impunătoare, dar care nu este înzestrată cu acele clopote care cheamă credincioșii la slujbele religioase. În acest an care marchează două decenii de la începerea construcției se dorește intrarea în biserică chiar înainte de Sfintele sărbători Pascale, dar încă nu s-au cumpărat cele două clopote prevăzute în proiect. Motivul este simplu și banal, lipsa banilor necesari. Preotul paroh Ilie Dăian și consiliul bisericesc fac un apel la credincioși să contribuie cu cât își permit în contul
RO 44RNCB0195016165560001 deschis la BCR Luduș.

 

10984542_1068684993146872_6623537731540951392_o

 

CALIFICATIV. În expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind propunerea de acordare a calificativului evaluării performanțelor profesionale individuale ale secretarului orașului Luduș pentru periaoda ianuarie-decembrie 2014, primarul Cristian Moldovan a făcut cunoscute prevederile art. 117/HG nr. 611/2008 în ceea ce privește acordarea notei care merge de la 1,00 – nesatisfăcător până la 5,00 – foarte bine. Consilierul local Daniel Totu a apreciat munca doamnei Eugenia Giurgea, secretarul orașului și a propus Legislativului să acorde calificativul maxim, propunere care a fost aprobată în unanimitate.

SUBVENȚIONĂRI. Referatul întocmit de Claudia Vereș de la Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Luduș a propus Consiliului Local liniile prioritare de subvenționare de la bugetul local, pentru anul 2015, pentru asociațiile și fundațiile române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistență. Domeniile vizate sunt: Persoanele vîrstnice și persoanele cu handicap – unități de îngrijire la domiciliu; Persoanele aflate în situații de dificultate – centre de zi care acordă unul sau mai multe dintre următoarele servicii: îngrijire personală și supraveghere, recuperare și terapii ocupaționale. Consilierii locali au aprobat și categoriile de cheltuieli pentru care asociațiile și fundațiile pot solicita subvenții de la bugetul local în baza prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române.

 

Buget 3

 

REÎNNOIRE. Începând de la 1 ianuarie 2015, Primăria orașului Luduș a reînnoit contractele de închiriere a terenurilor aparținând domeniului public și privat al orașului pe care sunt construite garaje. În evidența Executivului sunt un număr de 276 de garaje individuale. Titularii de contracte de închiriere au de plătit o chirie de 10 lei/m.p/an în anul 2015, chirie care a fost aprobată.
GHID. Consiliul Local Luduș a aprobat Ghidul privind regimul acordării de subvenție asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială de interes local al orașului Luduș. Pentru a face parte din comisia de selecție și evaluare a proiectelor, consilerul Ioan Bungardi a propus-o pe consiliera Anda Oniță. Propunerea a fost acceptată în unanimitate de Legislativul local.

 

 

A consemnat
Ioan Andreiu Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

FOTO: Levi Bagy

Articole Similare

Back to top button