Ella Kovacs, multiplă campioană în probele de alergări, atletă care a triumfat în Europa şi în lume, a revenit, la fel ca în anii trecuţi, în oraşul în care şi-a început prestigioasa carieră sportivă.
La ediţia a XI-a a Trofeului „Ella Kovacs” la cros au participat aproape două sute de sportivi, componenţi ai opt cluburi afiliate la Federaţia Română de Atletism, echipe venite din oraşe transilvănene cu tradiţie în acest sport şi elevi de la zece şcoli din oraş şi din judeţ.
Alături de organizatori, profesori de sport sau colegi ai Ellei, a fost prezent şi primarul luduşean Cristian Moldovan.
Competiţia a fost organizată de Atletic Club Sportin Luduş cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Judeţean Mureş şi al Direcţiei pentru sport din judeţ.
Probele şi categoriile de participare au fost:
Cursa I – 800 m copile III şi copii III
Cursa II – 1500 m copile I şi copile lI
Cursa III – 1500 m copii I şi copii ÎI
Cursa IV – 3000 m junioare şi juniori III, II şi I.
S-a acordat “Trofeul Ella Kovacs”, premii în bani, diplome şi medalii pentru fiecare câştigător în parte al cursei la care a concurat, premii, medalii şi diplome pentru locurile 2 şi 3 precum şi diplome pentru locurile 4 – 6.
Organizatorii au considerat că a fost cel mai bun prilej de încurajare a sportivilor luduşeni şi de promovare a sportului în oraşul Luduş.
Trofeul “ELLA KOVACS” s-a desfăşurat pe străzile din vecinătatea Sălii de Sport a oraşului Luduş şi pe pista de alergare din Piaţa Centrală, cu startul, sosirea şi festivitatea de premiere în faţa Sălii de Sport luduşene.
La festivitatea de premiere, Ella Kovacs a declarat: „Sunt fericită atunci când ajung la Luduş. Competiţia a fost foarte reuşită, felicitări organizatorilor”.
A consemnat
Dan Luduşan
Album FOTO pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.902749983142791.1073741963.573324379418688&type=3