Noutati

Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Protopoiatul Luduș!

 

Protopopiatul Ortodox Luduș prin Grupul de Inițiativă pentru Tineret, organizează joi, 26 mai 2016,  Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Protopoiatul Luduș.

Evenimentul se va desfășura la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Luduș, de la ora 14:00, unde tinerii vor participa la ateliere de dezvoltare personală, iar de la ora 15:30, la Terasa Tivoli, unde preacuviosul părinte Pantelimon de la Sf. Mânăstire Oașa și părintele Marius Ciprian Pop vor susține o prelegere pe tema ”Iubirea, între libertate și libertinaj”, vor intra în dialog cu tinerii, şi va avea loc un program artistic susţinut de liceenii ludușeni, coordonați de prof. Septimiu Pop.

 

13221723_1323205591026935_5746844769534508892_n

 

Acţiunea destinată tinerilor liceeni din Protopopiatul ortodox Luduș este realizată în colaborare cu Primăria orașului Luduș, Liceul Tehnologic Nr.1 Luduș și Casa de Cultură ”Pompeiu Hărășteanu” din Luduș.

Activitatea face parte din planul de lucru al Grupului de Iniţiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Luduș şi se încadrează în activităţile ce se desfăşoară în toată ţara, în anul 2016, Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.

 

 

 

 

A consemnat

Dorin Grama

Articole Similare

Back to top button