Noutati

Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

BUGET. Consiliul local Luduș a aprobat contul de execuție al bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii la 30 iunie 2016. La partea de venituri,, contul de execuție a prevăzut pentru primele două trimestre suma de 8644000 lei și s-au încasat 8821966 lei, din care 8805949 lei  la secțiunea de funcționare și 16017 lei la secțiunea de dezvoltare. La partea de cheltuieli au fost prevăzute credite bugetare în sumă de 9835000 lei pe primele două trimestre. Au fost efectuate plăți în sumă de 8009802 lei, întreaga sum fiind pentru secțiunea de funcționare. A  fost aprobat și contul de execuție al bugetului creditelor interne. La partea de cheltuieli au fost credite bugetare pe primele două trimestre în sumă de 2500000 lei; încasări de 2500000 lei, iar plățile efectuate au fost de 2398887 lei, toată suma fiind la secțiunea de dezvoltare.

 

13726579_1067738026643985_6364570468647399813_n

 

„NUNTA DE AUR”. Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în avans în acest an printr-o manifestare devenită tradițională. HCL nr. 9/2016 privind aprobarea bugetului local, legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale stau la baza unui proiect de hotărâre a Consiliului local Luduș prin care a fost aprobată suma de 30000 lei pentru această sărbătoare. Un număr de 21 de familii care împlinesc 50 de ani de la căsătorie au depus cereri și vor primi câte 400 de lei de familie și masa festivă pentru ei și invitații lor, la salonul de nunți „Romeo și Julieta”.

 

pens

 

C.A. LA SPITAL. Consiliul de Administrație de la Spitalul orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș a fost constituit în anul 2010 și de atunci și-a modificat componența de mai multe ori. În ședința Consiliului local din luna august a fost propus un proiect de hotărâre prin care se constituie noul CA al spitalului. Conform legii, din acest for de conducere fac parte persoane desemnate și persoane alese. Directorul coordonator al CA este dr. Vasile Adrian Mureșan; dr. Gabriela Uifălean – consilier superior, ambii reprezentanți ai DSP Mureș; Daniel Șofron și Cosmina Mihaela Banea, reprezentanți ai Consiliului local Luduș; Mihai Paul Precup – reprezentant numit de primarul Cristian Moldovan; dr. Marian Pop – reprezentant al Colegiului Județean al Medicilor Mureș; Magdalena Chișu – reprezentant al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali Mureș, ultimii doi cu statut de invitați. Ca membrii supleanți ai CA de la Spitalul Orășenesc„Dr Valer Russu” Luduș sunt dr. Ovidiu Fărcaș și Cordoș Rodica – reprezentanți ai DSP Mureș; dr. Mathe Zsolt și Tiberiu Orban – reprezentanți ai Consiliului local Luduș; Radu Căuaci – reprezentant numit de primarul Cristian Moldovan și dr. Iov Ionel Chișu – reprezentant al Colegiului Județean al Medicilor Mureș, cu statut de invitat.

 

 

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

 

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button