Noutati

ÎN ANUL CENTENAR AL MARII UNIRI, CINSTIRE ARMATEI ROMÂNE, LA LUDUŞ!

 

În acest an, de Ziua Armatei Române a fost celebrată joi, 25 octombrie, printr-un ceremonial organizat de Primărie şi Consiliul Local la Monumentul Eroilor Români şi Sovietici, recent refăcut, din cimitirul ortodox al oraşului. După intonarea Imnului Naţional şi a Imnului Europei, slujba de parastas şi pomenire a ostaşilor români căzuţi la datorie pentru eliberarea sfântului pământ românesc de sub ocupaţie străină în Al Doilea Război Mondial, pentru salvarea fiinţei noastre naţionale şi a credinţei străbune, precum şi de cinstire a actualilor militari români a fost oficiată de părintele protopop ortodox Lucian Voşloban, împreună cu preoţii ortodocşi Ilie Dăian, Valer Moldovan, Viorel Ormenişan şi Mihai Cercel.

 

 

La Monumentul Eroilor Români şi Sovietici au fost depuse coroane ale recunoştinţei, împodobite cu flori şi panglici în culorile roşu, galben şi albastru ale Drapelului Naţional al României din partea Primăriei Luduş, Poliţiei şi Jandarmeriei, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor din România, Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, unităţilor de învăţământ din oraş, Agenţiei locale a Direcţiei Finanţelor Publice, S.C. „Aquaserv” si S.C. “Tereos” România, Spitalului “Dr. Valer Russu”, filialelor locale ale P.S.D. şi U.D.M.R.. Ceremonialul s-a încheiat cu păstrarea unui moment de reculegere.

 

 

La eveniment au participat locuitori din Luduş şi din cartierele învecinate, elevi de la şcolile gimnaziale Nr.1 şi „Ioan Vlăduţiu”, precum şi de la Liceul Tehnologic, veterani şi cadre militare în rezervă, lideri ai filialelor locale ale partidelor politice, primarul Ioan Cristian Moldovan, viceprimarul Kiss Istvan, comisarul Leonid Frandeş, şeful Poliţiei Luduş, dl. Gheorghe Vînt, comandantul Jandarmeriei Luduş, prof. Liviu Botezan, şeful de cabinet al primarului, dl. Marius Dudilă, administrator public, consilieri locali. Ceremonialul a fost prezentat de prof. Septimiu Pop de la Liceul Tehnologic Luduş.

 

 

A consemnat

Mircea Gheborean

 

Foto: Sebastian Căpuşan

Articole Similare

Back to top button