Noutati

Primăria din Luduș a fost “luată cu asalt” de cetele de colindători!

 

Sărbătorile de iarnă, una dintre cele mai frumoase perioade a fiecărui an… În decembrie se spune că toți suntem mai buni, mai veseli și că apreciem mai mult ca altă dată prezența celor dragi alături de noi.

 

 

Grupuri de colindători au umplut, zilele trecute, holul central al Primăriei Luduș, încântând cu vocile lor inimile tuturor celor prezenți. Zâmbitori și voioși, micuții colindători, preșcolari și școlari au prezentat inedite recitaluri de colinde, pregătite sub îndrumarea educatoarelor și  profesoarelor. Prestația lor a fost răsplătită cu mici daruri, împărțite de către Cristian Moldovan primar al orașului Luduș, Kis Istvan, viceprimar, Marius Dudilă, administrator public și Liviu Botezan, șef serviciu.

 

 

”Le mulțumim că ne-au vizitat și ne-au încântat cu vocile lor cristaline, le mulțumim pentru urările frumoase care au fost aduse odată cu colindele lor dar, mai ales, le mulțumim că au adus suflul de speranță și inocență în Primăria Luduș. Cu sigurață îi așteptăm cu la fel de mult drag și anul viitor”, a precizat primarul orașului Luduș, Cristian Moldovan.

 

 

 

A consemnat

Dan Ludușan

 

Foto: Sebastian Căpușan

Articole Similare

Back to top button