Noutati

Conferință preoțească de toamnă în protopopiatul Luduș

 

Joi, 24 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul clericilor din protopopiatul Luduș, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă. Întrunirea a fost ultima din seria conferințelor preoțești desfășurate în această toamnă în județul Mureș, după cele organizate în protopopiatele Reghin, Târgu-Mureș, Sighișoara și Târnăveni, în zilele de 16, 17 și 18 octombrie.

 

 

Începând cu ora 09.30, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Luduș II, a fost oficiată slujba de Te-Deum de către un sobor de preoți, după care a avut loc derularea lucrărilor în Sala de conferințe a protopopiatului Luduș. Întrunirea s-a desfășurat sub genericul „Importanța Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții în viața și în slujirea preotului”, evenimentul încadrându-se astfel în tematica Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.

 

 

În prima parte a conferinței, părintele protopop Lucian Voșloban a adresat celor prezenți cuvântul de bun venit, după care ÎPS Irineu a prezidat lucrările sesiunii. Referatele din cadrul întrunirii au fost susținute de către părintele Horea Chirilă, preot al parohiei Dâmbu, și de către părintele Izidor Zoltan, păstor al credincioșilor din parohia Valea Lungă I. La final, ÎPS Irineu a rostit un cuvânt duhovnicesc.

 

 

Adresându-se clericilor din protopopiatul Luduș, ÎPS Irineu a spus: „Să vă recunoașteți greșelile și să începeți din nou, încrezători în iubirea iertătoare a lui Hristos, Arhiereul veșnic. Bucurați-vă pentru ceea ce aveți și nu vă plângeți pentru ceea ce nu aveți. Conștienți că vocația preoțească este o vocația de ispășire, fiți răbdători și recunoscători pentru toate. Predându-vă voinței lui Dumnezeu, mergeți înainte cu speranță, convinși că sunteți «crainici» ai cerului, «miniștri» ai Tainelor divine și «ambasadori» ai iubirii lui Dumnezeu pe acest pământ. Dimpreună cu Sfântul Apostol Petru, vă îndemn: «După cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiți și voi sfinți în întreaga voastră purtare. Trăiți-vă întru frică de Dumnezeu zilele vremelniciei voastre»”.

 

 

 

Sursa: Radio Reîntregireawww.reintregirea.ro

Articole Similare

Back to top button