Noutati

ZIUA ARMATEI, SĂRBĂTORITĂ ŞI LA LUDUŞ!

 

În acest an, Ziua Armatei Române a fost marcată la Luduş, vineri, 25 Octombrie, printr-un ceremonial militar-religios desfăşurat la Monumentul Soldatului Român din parcul Primăriei, la iniţiativa domnului primar Cristian Moldovan şi a domnului col.(r) Sever Popovici, preşedintele subfilialei luduşene a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

 

 

Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat al României, a continuat cu serviciul religioscu şi s-a încheiat cu momentul de reculegere păstrat în memoria militarilor români căzuţi la datorie pentru reîntregirea Patriei, pentru libertatea neamului românesc şi pentru înlăturarea regimurilor fasciste din Europa, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

 

Ca semn de omagiere a Armatei Române, în acordurile solemne ale Imnului Eroilor, au fost depuse coroane de către delegaţiile reprezentând A.N.V.R., Consiliul Judeţean Mureş, Primăria Oraşului Luduş, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Poliţia şi Jandarmeria din Luduş, organizaţiile locale ale PMP, PNL, PSD, UDMR, Fabricii de Zahăr TEREOS, Aquaserv, Instituţiilor de învăţământ preşcolar şi preuniversitar din oraş, Finanţelor Publice, Spitalului Orăşenesc şi Comunităţii comunei Sânger.

 

 

Un moment emoţionant, primit cu admiraţie de întreagă asistenţă, a fost oferit de grupurile de preşcolari şi elevi veniţi să depună flori în semn de recunoştinţă faţă de cei care şi-au jertfit viaţa pentru viaţa urmaşilor. Am remarcat prezenţa la festivitate ai oficialilor administraţiei locale şi judeţene şi liderii politici judeţeni şi locali.

 

 

Atmosfera festivă a zilei a fost întărită de drapelele roşu, galben şi albastru, de garda de onoare alcătuită din militari ai Subunităţii de Intervenţie Jandarmi Luduş, care au străjuit Monumentul Soldatului Român, de uniformele de gală purtate de reprezentanţii Armatei şi ai Administraţiei şi Internelor.

 

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

Articole Similare

Back to top button