Cu aproximativ un secol în urmă, bunicul meu care se numea tot Ioan debarca în Lumea Nouă în căutarea unei vieți mai bune. Timp de câțiva ani a muncit în construcții la New York și Chicago și numai dorul de casă și izbucnirea primului război mondial l-au făcut să se întoarcă în Luduș. Într-o frumoasă zi de septembrie am plecat de dimineață din cartierul Queens și după ce metroul de pe linia 7 ne-a purtat și prin subteran și mult deasupra străzilor animate am coborât în Grand Central, stația grandioasă din Manhattan. Am urcat pe o scară obișnuită, apoi pe una rulantă foarte lungă, am mers la alt peron unde după ce am coborât o scară am luat un alt metrou care ne-a dus la Bowling Green, cea mai apropiată de Battery Park, locul de unde plecam spre cele două insule interesante.
Liberty Island
Pentru îmbarcarea pe vaporul Miss Ellis Island formalitățile nu sunt simple deloc. Am prezentat biletele cumpărate de Alina cu o săptămână înainte, după care am trecut printr-o poartă magnetică similară celor de la aeroporturi. De altfel, în SUA am trecut de mai multe ori prin asemenea verificări și este bine așa pentru securitatea tuturor. Spre deosebire de marile transatlantice care duceau spre America mii de emigranți, vaporașul nostru ducea doar 300-400 de turiști curioși. Am urcat la puntea a treia de unde vedeam întreaga panoramă a Manhanttanului cu siluetele filigranate ale podurilor Brooklyn și Manhattan, primul din piatră, al doilea metalic. Din larg se vede foarte bine aglomerarea de „zgârie nori” în care se detașează cea mai înaltă construcție din cele două Americi, One World Trade Center – 530 m, un înlocuitor al turnurilor gemene distruse cu 14 ani în urmă. După 20 de minute debarcăm pe insulă și ne îndreptăm spre celebra statuie. Probabil se știe că opera sculptorului francez A. Bartholdi a fost inaugurată în anul 1886 și are o înălțime totală de 139 m, din care statuia propriu-zisă are 46 m. Pentru a urca până la baza statuii am trecut din nou printr-o poartă magnetică și am urcat cu liftul. Mai sus, până la torță nu am avut acces, toate locurile fiind ocupate până în octombrie. Oricum, de pe platformă priveliștea este impresionantă. În apropiere se vedea și ținta noastră principală…….
………. Ellis Island
Cu un alt vaporaș am ajuns în locul în care între anii 1892-1954 au trecut pest e12 milioane de oameni care își doreau o viață mai bună sau libertate politică, religioasă ori etnică. Acum, insula este în totalitate un muzeu în care sunt păstrate mărturii ale celor care au trecut pe aici. Pentru ei, debarcarea pe insulă a fost o încercare teribilă de descoperire a unei lumi noi după un drum de-a lungul Europei și apoi peste Atlantic. Imaginea statuii Libertății din apropierea orașului însemna speranța și le dădea puterea să treacă peste examenul medical riguros și peste interogatoriul luat de autorități. Cei care îndeplineau toate condițiile plecau spre New York de unde își urmau destinul. După ce am văzut o parte din cele 578 plăci din oțel pe care sunt gravate numele a 600000 de oameni și nu am găsit niciun nume de român, am plecat spre debrcader grăbiți de un ropot de ploaie. Să fi fost picăturile de apă asemenea lacrimilor de disperare a celor respinși, ori cele de fericire a celor admiși? Nu știu. Noi am ajuns repede în New Yorkul care ne-a primit cu nori de ploaie agățați în turnurile zvelte.
MANHATTAN
Un nume cu o sonoritate deosebită, evocat de artiști, finanțiști, politicieni, amatori de cultură și de sport de pe întregul Mapamond este mai mult decât o insulă, un district sau numele de cod al unui proiect care a creat prima bombă atomică. Este, spus pe scurt, o încununare a geniului uman care a generat prima oară o civilizație pe verticală prin acei „zgârâie nori”, prezentare foarte plastică a zecilor opere de artă arhitecturală.
Numele de Manhattan este preluat de la indienii cu același nume, primii locuitori ai acestor ținuturi în momentul în care „fețele palide” au descoperit Lumea Nouă. Districtul despre care vorbim astăzi este unul dintre cele cinci ale orașului New York și are o populație de aproape două milioane de locuitori. Este situat în estul orașului ocupând insula omonimă și încă trei insule mai mici din East River. De altfel, insula Manhattan este mărginită de fluviul Hudson, de râurile Harlem, East River și Golful New York.
Istoria locului începe în anul 1626, atunci când Peter Minuit a cumpărat insula de la indieni plătind cu mărgele, oglinjoare și alte nimicuri în valoare de 60 de guldeni. Ca o paranteză, și astăzi se vând asemenea lucruri în mici prăvălioare și chiar și pe stradă la tarabe. O bună afacere sunt numeroasele magazine cu prețul de 99 de cenți afișat pe firmă și cu prețuri sensibil mai mari în interior.
Dar, revenind, în anul 1653 așezarea a primit numele de New Amsterdam și l-a păstrat până în anul 1664 când a fost cucerit de britanicii care l-au botezat cu actualul nume, New York, probabil după orașul York, capitala fostei regiuni Yorkshire din Anglia, așezare celtică, romană și ținut de baștină a dinastiei Plantagenet, regi care au domnit în Anglia până după Războiul celor Două Roze atunci când s-a produs fuziunea Casei de York cu cea a Tudorilor.
Acestea sunt file de istorie, dar în realitatea zilelor noastre, Manhattanul a devenit unul dintre cele mai importante centre economice, culturale, financiare și politice din lume. Aici își are sediul Organizația Națiunilor Unite, Muzeul de Artă, MOMA (Muzeul Metropolitan de Artă Modernă), Centrul Lincoln pentru Arte Interpretative, Central Park, Empire State Building, Wall Street, Broadway, Universitățile Columbia și New York și încă multe altele.
Trecând de la „pace” la „război” amintesc de Programul Manhattan derulat între anii 1942-1945. Proiectul a fost aprobat de președintele F.D. Roosevelt și s-a încheiat cu detonarea primei bombe atomice în Japonia. Prețul întregului proiect a fost de circa două miliarde de dolari (în anii 50!) iar la proiect au fost angrenați 125000 de oameni. Astăzi, șoselele americane sunt invadate de un număr incredibil de autoturisme și motociclete de fabricație niponă, iar urmașii celor care voiau să cucerească America prin forța armelor o fac acum înarmați cu vize turistice și aparate de fotografiat de ultimă generație. Mai tineri sau mai vârstnici, turiștii japonezi sunt peste tot. Alături de câțiva români!
A consemnat
Ioan A. Borgovan
Foto: Alina Borgovan
Sursa: PUNCTUL – www.punctul.ro
