Noutati

Astăzi stingem lumina între orele 20.30 şi 21.30 pentru a marca „Ora Pământului”! Luduşul se află printre cele peste 7.000 de oraşe din lume care iau parte la “Earth Hour”!

 

În fiecare an, în penultimul sau în ultimul weekend al lunii martie, în jurul datei când sunt marcate echinocțiile de primăvară sau de toamnă în nordul și, respectiv, sudul emisferei (ceea ce reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare în ambele emisfere), milioane de oameni din lumea întreagă sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului de mediu “Earth Hour”, un simbol ce exprimă grija față de planetă.

 

12472829_832407336888640_6268642555332680805_n

 

 
Aşadar, Oraşul Luduş organizează sâmbătă, 19 Martie 2016, evenimentul „ORA PAMÂNTULUI – EARTH HOUR ROMÂNIA 2016”, alături de oameni, organizaţii şi instituţii din peste 7.000 de oraşe de pe întreg globul şi 45 de oraşe din România.

 

12801459_832407283555312_4074547209306274153_n

 

 
Scopul acţiunii este acela de a trage un semnal de alarmă privind amplitudinea actuală a efectelor încălzirii globale, de a sublinia necesitatea efortului concertat pentru reducerea poluării planetei, evenimentul fiind şi un mijloc de promovare a soluţiilor „verzi”, de combatere a schimbărilor climatice, de transmitere către cetăţenii Luduşului a unui mesaj ecologic, şi de conştientizare a societăţilor comerciale, instituţiilor şi cetăţenilor – asupra adoptării unei conduite ecologice pentru gospodăririi durabile a resurselor energetice – resurse neregenerabile şi epuizabile.
Mesajul „Earth Hour – 2016” („Ora Pământului”) – „Dăruieşte naturii din energia ta!” – este atât unul simbolic, de încurajare a simplului gest de a stinge lumina, în efortul global de a opri schimbarea climei pe planetă, cât şi unul practic, prin promovarea economisirii energiei prin mijloace simple atât la nivelul fiecărei familii, cât şi la nivelul companiilor şi instituţiilor.

 

12832289_832407280221979_1003021890318049115_n

 

 
De la an la an, mişcarea Earth Hour capătă proporţii din ce în ce mai mari, cucerind sute de milioane de oameni şi inducând totodată sentimentul de apartenenţă la o comunitate. Evoluţia spectaculoasă pe care a cunoscut-o mişcarea, de la prima ediţie din 2007 cu un singur oraş participant (Sydney) şi până în prezent, cu o participare a peste 7000 de oraşe din aproximativ 170 de ţări, a demonstrat că peste 2 miliarde de oameni din întreaga lume îşi doresc să facă ceva concret pentru mediul înconjurător.

 

12800227_832407286888645_9146356209887506830_n

 

 
“Ca şi în anii trecuţi lansăm rugămintea cetăţenilor şi instituţiilor publice precum şi companiilor private din Luduş, ca în data de 19 Martie 2016, între orele 20.30 şi 21.30, să fie alături de Oraşul Luduş printr-o contribuţie simbolică, aceea de a stinge voluntar lumina în locuinţele proprii, în clădirile în care îşi desfăşoară activitatea precum şi iluminatul ambiental/arhitectural la clădirile pe care le deţin. Astfel vom putea contribui în mod concret la acest eveniment mondial, prin stingerea luminilor şi la reducerea consumurilor de energie electrică.” – ne-a declarat Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş.

 

12801170_832407326888641_3155656007082395598_n

 

 
Pentru a marca evenimentul în mod corespunzător, între orele 20.30-21.30, va fi stins iluminatul public în întreg oraşul Luduş, inclusiv cel al Primăriei.

 

12801375_832407330221974_8618978212269667847_n

 

 
“Gestul autorităţii publice locale, sperăm să fie urmat de cât mai mulţi cetăţeni ai Luduşului.” – a conchis Cristian Moldovan.

 

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

 

FOTO: Dan Hădărig

Articole Similare

Back to top button