Noutati

BUGETUL PE 2018, ÎN DEZBATERE PUBLICA LA LUDUŞ!

 

Conform prevederilor art. 6 din Legea 52/2003 privind transparența decizională și Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Primăria orașului Luduș a inițiat o dezbatere publică cu privire la proiectul de hotărâre cuprinzând Bugetul local pentru anul 2018; Bugetul instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii pentru anul 2018; Bugetul creditelor interne pentru anul 2018 rămase neutilizate din anul precedent.

 

 

Publicitatea acestui eveniment s-a făcut prin afișare la sediu, prin presa locală, prin Radio Transilvania și prin postări pe internet. Erau invitate să participe persoane interesate care să facă sugestii, propuneri și recomandări pentru cheltuiala banului public al orașului, dar, în sala mare a Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” au fost prezenți doar doi consilieri locali: Gelu Puia de la PSD și Kis Istvan de la UDMR, alături de un singur (!) cetățean din oraș.

 

 

Dar au fost în număr mare (10), oameni cu funcții din Primărie alături de primarul Cristian Moldovan și viceprimarul Kis Istvan. Proiectul de buget în sumă de 29.013.000 lei la venituri (23.065.000 lei la secțiunea de funcționare și 6.523.000 lei la secțiunea de dezvoltare) a fost prezentat de contabila șefă Maria Suciu. Lista cu investiții a fost prezentată de Cristian Moldovan care a declarat că toate investițiile începute în anul 2017 vor continua și în acest an. Dezbaterea (!) a durat aproximativ 1 oră.

 

 

A consemnat

Dan Ludușan

Articole Similare

Back to top button