Noutati

Bursa locurilor de muncă – Leoni Luduș 2017!

 

17191421_1858665954391257_2139913380484422304_n

 

Luni 6, martie, în intervalul orar 10:00 – 14:00, la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” din Luduş, compania Leoni a desfăşurat o nouă acţiune de recrutare.
Compania bistrițeană numărul 1 în Europa în domeniul cablajelor, Leoni se axează pe fabricarea de echipamente electrice, electronice și motoare pentru autovehicule BMW. Deși inițial s-a discutat despre generarea a 300 de locuri de muncă, până în momentul de față au fost angajate peste 600 de persoane, atât ludușeni, cât și locuitori ai comunelor limitrofe.

 

17155385_1858665944391258_2400565174945001272_n

 

Leoni, aproape 100 de ani

Leoni este o companie de primă clasă în tot ceea ce ține de fire, cabluri, sisteme de cablare și produse conexe, utilizate la nivel global în industria de automobile, dar și în sectoarele industriale cheie, cum ar fi telecomunicațiile, IT, sănătate și energie. În prezent, Leoni are deschise trei fabrici în România, la Arad, Pitești și Bistrița, la care sunt angajate 13.000 de persoane. În domeniul cablajelor, compania Leoni este numărul unu în Europa și a patra mare companie la nivel mondial.
Fabrica Leoni din Bistrița a fost înființată în anul 2002. Principalii clienți ai companiei Leoni Bistrița sunt Mercedes, BMW și Rolls-Royce.

 

17103710_1858665824391270_4471265310169438626_n

 

Facilitățile…

…pe care compania le pune la dispoziția angajaților vin să întâmpine nevoile unor locuri de muncă moderne și la standarde europene.
Beneficiile angajaților LEONI: contract de muncă pe perioadă nedeterminată; transport asigurat de companie (dus– întors); tichete de masă; spor de vechime în muncă; spor de noapte; spor de fidelitate; bonusuri adiționale de prezență, performanță și calitate; plata orelor suplimentare; facilități de instruire; primă de vacanță; prime cu ocazia sărbătorilor legale (Paște, Crăciun, Ziua Copilului, 8 Martie); ajutoare sociale (deces, căsătorie, nașterea copilului); extra-zile libere legale – plătite; pauză de masă 30 minute din care 15 minute plătite; servicii de cantină; facilități igienico-sanitare.

 

17190723_1858665841057935_8843680130999524495_n

 

Declarația primarului Cristian Moldovan:

“Zeci de persoane au fost prezente la Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” din Luduş, pentru aplicarea unui loc de muncă în cadrul companiei Leoni. Mă bucur să văd că lumea este interesată să muncească.”

 

 

 

A consemnat

Cristina Vancea

 

FOTO: Sebastian Căpuşan

 

Sursa: PUNCTUL – www.punctul.ro

 

 

 

Articole Similare

Back to top button