Noutati

Campionul ludușean Edi Ilea revine acasă

 

Eduard Aurel Ilea este mutiplu campion național și vicecampion european

La debut de săptămână, la Primăria orașului Luduș a avut loc o întâlnire, a doua de acest gen, organizată de primarul Cristian Moldovan. În prima festivitate a fost premiat vicecampionul mondial la skandenberg Dan Borbil, acum această onoare revenind unui alt sportiv de valoare provenit din Luduș. La întâlnirea de la Primărie au participat Liviu Botezan și Sebastian Căpușan din partea administrației publice locale și reprezentanții locali ai presei județene. Placheta și diploma de merit acordată sportivului Eduard Aurel Ilea pentru rezultatele sportive ale ultimului an au fost înmânate de primarul Cristian Moldovan.

Edi, omul și sportivul

Eduard Aurel Ilea s-a născut în Luduș în ziua de 6 iulie 1975 și primii ani de viață și de școală i-a petrecut în orașul său natal. Chiar dacă s-a născut lângă frumosul râu Mureș, Edi a fost atras de un sport care cerea forță fizică și mentală, rezistență la efort și disciplină tactică, adică a început să practice în mod organizat judo unde a înregistrat primele succese sportive. Anul 1988 poate să fie considerat cu două semnificații în ceea ce privește sportul românesc. Atunci, la Luduș au venit câțiva selecționeri de la un club nautic din Orșova care căutau tineri cu potențial sportiv. Edi a fost unul din copiii care au fost selecționați, a mers la Orșova și după ce 10 zile a dat teste de alergare și forță a fost inclus în echipa de canotaj din Orșova, acolo unde funcționa un centru de excelență a Federației Române de Canotaj. A rămas acolo timp de șase ani, a fost inclus în lotul național de juniori, a câștigat numeroase titluri naționale în competițiile destinate juniorilor, a participat cu bune rezultate în competiții internaționale.

 

 

Tîrgu Mureș – o nouă etapă

Activitatea de la Orșova s-a încheiat odată cu efectuarea serviciului militar și intrarea într-o altă etapă, aceea de devenire profesională. S-a stabilit cu familia în Tîrgu Mureș, acolo unde lucrează la Penitenciar de aproape 18 ani fiind realizat din punct de vedere profesional. Pe plan sportiv, orașul tinereții sale, nu îi oferă multe satisfacțiiîn sportul său. Așa se face că Edi Aurel Ilea este membru al Clubului Sportiv Voința din Arad, aflat la o distanță deloc confortabilă de orașul său de reședință în care își desfășoară activitatea profesională. Nu este prea simplu ca după o săptămână de muncă să călătorești la Arad, să te antrenezi sau să concurezi, apoi după activitatea sportivă să faci drumul spre Tîrgu Mureș acolo unde trebuie să-ți faci datoria de angajat. Și, chiar așa, cu cheltuială și eforturi personale, rezultatele sunt notabile.

Colecție de medalii

În acest an, Eduard Aurel Ilea a cucerit șase medalii la competiții importante. Cele mai notabile sunt medalia de argint și două medalii de bronz cucerite la Campionatul European de Dragon Boat desfășurat în zilele de 6-9 iulie în Ungaria, la Szeged, un cadou frumos de ziua lui de naștere; în luna august pe lacul Bascov din județul Argeș a devenit campion și vicecampion național la Campionatul Național de Kaiac-canoe și Dragon Boat, seniori și master; la prima ediție a Campionatului Național de Rafting desfășurat pe râul Buzău, Edi a cucerit medalia de bronz în proba de slalom. Probele de Kaiac – canoe sunt bine cunosute iubitorilor de sport datorită rezultatelor strălucite pe care le-a adus sportului românesc în deceniile trecute. Pentru România o noutate o constituie competițiile de Dragon Boat, care în țările situate mai la vest de România se află în plin avânt, doar puțini entuziaști dorind să diminueze decalajul actual între est și vest. Trebuie să spunem că Dragon Boat este o ambarcație în care urcă 10 sportivi care acționează din poziția șezând cu padele, al unsprezecea imprimă ritmul vâslitului cu o tobă mare. Ambarcațiunea și stilul de înaintare este inspirat de bărcile folosite de popoarele din insulele Pacificului. La Clubul Voința Arad sunt condiții bune de antrenament, acolo sunt colegii de la fostele cluburi din Orșova, Timișoara și București și concurența este mare. Totuși, barca de Dragon Boat folosită la competiții este închiriată din Ungaria. Și cu toate acestea, au început să vină medaliile. Anul acesta europene și naționale, anul viitor poate vin cele mondiale. Anul acesta, campionatele Mondiale s-au desfășurat în Japonia, acolo unde este greu să ajungi chiar și în vis. Mondialele din 2018 sunt mai accesibile, Szegedul fiind la o aruncare de „privire” de Arad.

Planuri, proiecte

Dacă Jocurile Olimpice sunt mai îndepăratate și încă nu se cunosc condițiile de participare, Federația Română de Canotaj are și alte proiecte. Unul dintre ele este promovarea unei noi discipline sportive „Caiac – polo”. Eduard Aurel Ilea ne-a dat câteva amănunte despre acest nou sport care se desfășoară într-un bazin de înot. Echipele sunt formate din câte cinci sportivi îmbarcați în câte un caiac mai scurt decât cel consacrat. Se folosește o minge și echipament special și meciurile sunt spectaculoase. Pentru promovarea acestui nou sport, se pare că în luna ianuarie se va disputa un meci la Tîrgu Mureșcu o echipă din Anglia. Cum și orașul Luduș dispune de un frumos bazin de înot nu ar fi dificilă organizarea unui asemenea meci și în oraș. Acceptul de principiu al primarului Cristian Moldovan a fost dat, urmând ca detaliile să fie stabilite ulterior pentru că bazinul corespune (25 m x 12,5 m), instalațiile specifice vor fi aduse de Federație. Întâlnirea de la Primărie s-a încheiat cu o lungă discuție în care s-au depănat amintiri, multe comune celor care au participat la întâlnire și chiar dacă în ochii unora am observat accente de nostalgie, în privirea campionului Eduard Aurel Ilea am văzut bucuria generată de această recunoaștere a meritelor sale sportive în orașul natal.

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button