Noutati

Ciprian Tapaszto – “Rechinul”, a cucerit titlul de campion european WAL

 

Performanţă deosebită a sportivului luduşean Ciprian Tapaszto, care a cucerit titlul de campion european WAL.

Unul dintre cei mai apreciați și valoroși armwrestleri români ai momentului, ludușeanul Ciprian Tapaszto a participat, la sfârșitul acestei săptămâni, la calificările celui mai puternic turneu de skandenberg din lume, rezervat doar sportivilor profesioniști, World Armwrestling League.

 

17553764_904759036333481_4412175069286202096_n

 

Pe lângă multiplele competiții preliminare de pe teritoriul Statelor Unite și crâncenele încleștări majore de la New Orleans, Philadelphia, Los Angeles și Chicago, celebrul turneu american include și țările vest-europene, sportivii din est fiind acceptați doar pe baza unor wild-carduri.

 

17311220_904755379667180_1175388393237573693_o

 

Datorită rezultatelor de excepție obținute atât pe plan intern, cât mai ales internațional (campion absolut, doi ani la rând, sub culorile clubului londonez Peacock Gym), “Rechinul” a fost selectat să își măsoare forțele cu cei mai vânjoși luptători europeni la întrecerea din 25-26 martie de la Garstang (nord-vestul Angliei). Au fost patru categorii de greutate, -75 kg, -88 kg, -102 kg si +102 kg, Ciprian evoluând în limitele celei din urmă. La brațul drept, Tapaszto a făcut parte din prima grupă, iar la cel stâng din cea de-a doua.

Primii trei clasați la WAL Europe Super Qualifier din Marea Britanie au obținut biletele pentru marea finală din 29 iunie, de la Las Vegas, care va fi transmisă, în direct, de ESPN.

 

 

 

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button