Noutati

Circuitul „Pro Tenis Luduș 2024” – Turneul „Dactylis Open”

 

În anul în care ACS Atletic Sportin Luduș aniversează 25 de ani de când, în anul 1999, amenaja două terenuri de tenis în vechiul parc al tineretului, clubul organizează un proiect în premieră. Dennis Bordan, președintele Clubului încă de la înființare, ne-a comunicat că Proiectul Circuitul „Pro Tenis Luduș 2024” cuprinde două turnee indoor, două turnee outdoor și un turneu Grand Master Top 8, indoor.

„Organizarea acestui tuneu are o mare importanță în vederea susținerii și dezvoltării activității de performanță în tenisul de câmp ludușean, la nivelul copiilor și juniorilor, pe fondul deciziei Federației Române de Tenis pentru realizarea de construcții și amenajări sportive pentru înființarea „Centrului Zonal de Tenis din orașul Luduș”, afirmă Dennis Bordan.

 

 

Circuitul este coordonat de ACS Atletic Sportin Luduș, structură sportivă cu statut de membru fondator – afiliat la Federația Română de Tenis din anul 2001, iar organizarea turneelor open este în responsabilitatea directorilor de turneu.

Până în prezent s-au desfășurat două turnee: în 10-24 februarie 2024 – Bone Rul Speed Tenis, director de turneu fiind Raul Cociș și în 27 iunie – 13 iulie 2024 – Dactylis Open, director de turneu Iosif Mocan, la ambele turnee fiind coordonator Dennis Bordan. La ultimul turneu desfășurat pe primul loc s-a clasat Daniel Puia cu 305 puncte urmat de Beniamin Cocan (145), Cristian Suciu și Rareș Neagu (câte 65 de puncte), Ioan Cârcoană, Tudor Florea, Marius Bologa și Darius Frandeș (câte 20 de puncte), Alin Veia, Ovidiu Dancu, Ovidiu Văidean și Adrian Farcaș (câte 5 puncte), Enyedi Mihai, Gabriel Rotar, Gabriel Simion și Dan Mireștean (0 puncte). În clasamentul general conduce Vlad Botezan cu 660 de puncte urmat de: Beniamin Cocan (310 ), Daniel Puia (305), Cristian Suciu (230), Rareș Neagu (170), Darius Frandeș (165), Marius Bologa (125), Tudor Florea (105), Ovidiu Spătar (40), Ioan Cârcoană (35), Ovidiu Dancu (25), Alin Olar (20), Ovidiu Văidean (20), Alin Veia (10), Sebastian Ciobanu (5), Dan Drăguș (5), Adrian Farcaș (5). Enyedi Mihai, Gabriel Simion, Dan Mireștean și Gabriel Rotar nu au câștigat niciun punct.

 

 

Următoarele două turnee, Ande Pan (29 august – 8 septembrie 2024) și Sportin Tenis (1-17 noiembrie 2024) sunt organizate pentru a crea condiții optime sportivilor de performanță și amatori din orașul Luduș de a evolua pe teren propriu într-un cadru organizat, cu respectarea Regulamentelor aprobate de Federația Română de Tenis.

Pentru asigurarea premiilor totale de 1600 de lei (minim) contribuie sponsorii: CJ Mureș, Primăria orașului, Școala Gimnazială nr. 1, ACS Atletic Club Sportin, Anca Brustur, Iosif Mocan, Vasile Trifan, Marius Bologa, Raul Cociș, Vlad Stoica, Diana Moldovan, Gabriel Bucur, Ana Bordan, Darius Frandeș, Ioan Cârcoană, Patricia Bordan, Darian Fekete, Emil Stan, Viorel Tripon, Daniel Puia și Beniamin Cocan.

 

 

 

A consemnat
Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button