Noutati

Dezvoltarea cu „Pași către viitor” la Luduș!

 

Profesoara de învățământ preprimar de la Grădinița „Căsuța fermecată” Luduș, Paula Stîna a propus autorităților locale un proiect de dezvoltare comunitară „Pași către viitor” în care parteneri vor fi Grădinița „Căsuța fermecată”, Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” și Protopopiatul Ortodox Luduș. Prin acest proiect, inițiatoarea dorește să îmbunătățească accesul la educație „printr-o inserție mai facilă a preșcolarilor în mediul educațional al grădiniței și creșterea nivelului de participare al părinților în procesul instructiv-educativ, prin asumarea activă și responsabilă de către autoritatea locală a rolului de promotor al schimbărilor pozitive și durabile la nivelul comunității”.

 

img_6544

 
Obiective și activități
Durata proiectului este prevăzută de la 1 aprilie până la 30 noiembrie 2016, dar obiectivele au un termen mediu și lung de desfășurare. În primul rând este urmărită integrarea școlară și socială a copiilor antepreșcolari în activitățile asigurate de Grădinițe. Un alt obiectiv, mai pretențios, este „recunoașterea educației parentale ca un instrument de lucru în elaborarea politicilor publice educaționale”. Evident, în acest demers de o mare importanță al proiectului este formarea profesioniștilor și instruirea formatorilor din domeniul educației parentale. Pentru atingerea acestor obiective este necesară o relație mai bună între cei trei factori importanți: investițiile de învățământ – comunitate – autoritatea publică locală. Aceste trei entități trebuie să elaboreze politici publice care să vină în sprijinul copiilor prin inițierea de proiecte locale de interes comunitar.

 

PS

 
În proiectul în care sunt cuprinși 80-90 de antepreșcolari, părinții acestora și cadrele didactice, care se desfășoară în patru etape, este nevoie și de un buget estimat la 13500 lei, din care contribuția Consiliului Local ar fi de 10000 lei. „În bugetul local am alocat suma de 14000 lei la capitolul „familie și copii” de la Asistența Socială” a declarat Maria Suciu, șef birou BFCRU. În perioada următoare, Paula Stîna și Claudia Vereș trebuie să facă demersurile financiare pentru demararea proiectului care are patru etape distincte: în lunile mai, august, 1-9 septembrie și octombrie – noiembrie 2016.

 

 

 

 

A consemnat
Ioan A. Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button