Noutati

Direcția de Asistență Socială Luduș face programări la vaccinare pentru vârstnici

 

Ludușenii cu vârsta de peste 65 de ani, precum și cei cu boli cronice care doresc să se programeze în vederea administrării vaccinului anti-Covid 19 și nu au posibilitatea de a-și efectua singuri programarea, pot apela la sprijinul oferit de către Direcția de Asistență Socială Luduș.

 

 

Astfel, doritorii se pot prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Luduș, situat pe B-dul. 1 Decembrie 1918 nr. 26, la camera 28 unde vor completa o cerere pe propria răspundere și un formular de accept pe bază de consimțământ în cadrul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19. Totodată, persoanele care se află în evidență cu boli cronice, vor prezenta și o adeverință de la medicul care atestă această situație. Mai apoi, personalul DAS se va ocupa de programarea în cadrul Platformei naționale de vaccinare în funcție de locurile disponibile identificate, urmând ca beneficiarul vaccinului să fie înștiințat prin intermediul unui SMS asupra datei, orei și locației programării.

Informații suplimentare se pot obține și la numărul de telefon: 0771/169273.  Modelul de cerere pe propria răspundere și formularul de accept pe bază de consimțământ în cadrul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 sunt disponibile pe pagina de internet a Primăriei Luduș: www.ludus.ro .

 

 

A consemnat
Dan Ludușan

Articole Similare

Back to top button