Noutati

DONAȚIE DE ICOANE LA LUDUȘ!

 

La sfârșitul slujbei religioase din prima zi de Paște, oficiată la Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel’’, din Parohia Luduș II, părintele protopop Lucian Voșloban i-a mulțumit, în fața enoriașilor, artistului plastic bucureștean Rodica Olteanu, originară din Luduș, pentru icoana ,,Învierea Domnului Iisus Hristos pe care a donat-o bisericii. În Vinerea Mare, înainte de Denia Prohodului Domnului, icoana donată a fost expusă pe tetrapodul din dreapta Iconostasului, unde va rămâne, pentru închinarea dreptcredincioșilor, până în sfânta zi a Înălțării Domnului (21 mai).
Artistul plastic Rodica Olteanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști din România și al Uniunii Scenografilor Profesioniști, a făcut prima donație de icoane tot la Luduș, în anul 1999, la Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfântul Vasile Cel Mare’’, din Parohia Luduș III (cartierul Dacia), unde, în acea vreme, a păstorit preotul de vrednică pomenire Eugen Părău. Icoana ,,Domnul Iisus Hristos’’ se păstrează în altar. Icoana ,,Fecioara Maria cu Pruncul Iisus’’ este pe tetrapodul de închinăciune din stânga Iconostasului.

 

DONATIE

 

 
În anul 2011 a renovat catapeteasma Bisericii Ortodoxe cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’’ (Oțetari). Biserica, situată în spatele Teatrului Național București, a fost pictată în secolul al XIX-lea de pictorul Gheorghe Tatarescu (1820-1894). Aceleași sfinte biserici i-a donat, în anul 2015, trei icoane: ,,Înălțarea Domnului’’, având ca model icoana omonimă a pictorului renascentist Rafael Sanzio, păstrată la Vatican; icoana ,,Sfântul Andrei’’ și icoana ,,Sfântul Vasile Cel Mare’’, toate pictate pe lemn, în ulei.
Două mari icoane, în ulei, pe pânză, a donat Mănăstirii ,,Sfântul și Marele Proroc Ilie’’, din satul Cipăieni, comuna Sânger, județul Mureș: în anul 2011, icoana de hrama ,,Sfântul Ilie Tezviteanul’’, în anul 2014, icoana ,,Sfântul Ioan Botezătorul’’, sfințită chiar în ziua de 24 iunie, printr-o slujbă deosebită, de preacuviosul părinte celib Ilie Ovidiu.

 

 

A consemnat
MIRCEA GHEBOREAN

Sursa: CUVANTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

Articole Similare

Back to top button