Cartea va fi lansată în 27 iunie 2017, ora 18,00, la Târgu-Mureș, și în 30 iunie 2017, ora 18,00, la Luduș.
La o cafea cu Dora şi Ovidiu (interviu realizat de Voicu Monica, inclus in volumul Într-un salon mizer din Occident)
Partea 1:
“Se zice că viaţă are nişte căi ciudate de a aduce împreună oameni diferiţi, cu vieţi deosebite, care locuiesc în colţuri depărtate ale lumii şi pe care aparent nu i-ar lega nimic.Dar doar aparent… Deşi azi îmi beau cafeaua cu doi pragmatici şi realişti, nu pot să nu mă minunez şi să nu îmi spun că nebănuite sunt căile pe care viaţa ne conduce paşii. Destinul mi i-a scos în cale pe aceşti doi oameni. Şi nu pot să nu mă gândesc că sunt privilegiată că am ajuns să-i cunosc. Nu pot să nu realizez că sunt mai optimistă şi mai veselă şi că viaţă mea a căpătat o doză de culoare şi de nebunie frumoasă odată ce i-am întâlnit. Asta este efectul pe care ei îl au asupra oamenilor. După cât îi cunosc eu, au moduri de gândire asemănătoare, aceeaşi bucurie şi dragoste de viaţă şi de frumos în general şi, fără să comunice iniţial, au exprimat aceleaşi sentimente în moduri diferite. Unul le-a versificat, iar celălalt le-a pictat. Iar munca lor îmbinată a dat rezultatul uimitor pe care îl veţi vedea aici în această carte, pe care eu o văd ca pe o punte de legătură între două lumi ca două linii paralele, care, sfidând legile Universului, au decis să se încrucişeze chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp. De aceea, nu mă pot stăpâni să nu va întreb, cine sunteţi voi şi de pe ce planetă îndepărtată proveniţi? Ştiu că sunteţi luduşeni amândoi, dar care trăiesc unul în Spania altul în Germania, şi aţi decis să veniţi în România să lansaţi această carte, scrisă de unul şi ilustrată de celălalt. Dar, de asemenea, mai ştiu că amândoi aţi avut vieţi pline de neprevăzut şi de evenimente mai mult sau mai puţin plăcute, care v-au întărit şi v-au făcut poate să vedeţi viaţa cu alţi ochi. Mai aveţi în comun faptul că amândoi aţi fost autodidacţi. Mi se pare atât de interesant că într-un fel semănaţi atât de mult. Chiar şi uitându-mă la prezent, observ, din ceea ce ştiu despre voi, că acum aţi ajuns într-un punct în care aţi găsit acel echilibru şi acea stabilitate date cumva de persoană de lângă voi şi de traiectoria pe care viaţa voastră a luat-o.
Să ne întoarcem la încercarea de a face cititorii să înţeleagă ceva despre viaţă voastră şi v-aş întreba cine sunteţi voi?
– Deci, cine eşti tu, Ovidiu?
– Unul din mulţime. Nimic din mine nu o să te facă să întorci capul.
– Dar tu, Dora? Dacă te întreb acelaşi lucru, ce îmi vei răspunde?
– Aşi spune la fel că şi Ovidiu, o persoană cu nimic deosebită de cei din jur, poate doar puţin mai dornică să explorez adâncurile personalităţii mele.
– Sunteţi plecaţi din România de ceva timp amândoi. Ovidiu de mai multă vreme, Dora de câţiva ani. De ce aţi ales plecarea?
– Am simţit că trebuie s-o fac. Ideea nu era să plec definitiv, doream doar să mă îndepărtez de tot ce mă înconjura şi să pot continua tot ce mi-am propus. Vine o vreme când e nevoie să o iei de la capăt pe alt drum, fiindcă drumul ales prima dată îţi juleşte genunchii. Evadarea mi-a făcut bine.
– Şi tu Dora ai evadat?
– Eu nu aş fi vrut niciodată să plec, dar în urmă cu 9 ani l-am întâlnit pe Rainer, un neamţ 100%, el e cel care mi-a schimbat viaţa total şi care m-a făcut să simt că Acasă e acum acolo în Bavaria.
– Ovidiu, eşti un artist talentat şi apreciat, spune-mi ceva despre ceea ce faci.
– Nu ştiu cât de artist sunt. Poate în alte timpuri puteam fi. Azi e nevoie de mult mai mult pentru a-ţi dedica 100 % timpul artei. Eu o fac printre picături. Viaţă te îndeamnă să faci prea multe compromisuri uitând să faci ceea ce-ţi place.
– Ştiu că sculptezi, pictezi şi scrii poezie. Multe pasiuni.
– Da, fac multe, e adevărat. Le fac însă fără un plan prestabilit. Poate cea mai mare pasiune a mea e cea de a vedea lumea şi a mă confunda pe străzi cu oameni din alte locuri.
– Mă gândesc acum la Dora şi la talentul ei. La fel şi ea, pictează, iar mai nou are această pasiune pentru confecţionarea bijuteriilor, adevărate opere de artă, făcute cu talent şi migală. Iarăşi observ asemănarea dintre voi. Atât de dăruiţi cu atât de multe talente. Dora, de unde a început totul?
– În vârtejul în care fiecare din noi ne trăim viaţă, niciodată nu avem timp să le facem pe toate, dar ar trebui să găsim suficient timp să facem lucrurile cu adevărat importante, lucruri care ne fac plăcere… care ne dau energie şi putere. Creativă am fost întotdeauna, că au fost mici podoabe pentru pomul de Crăciun, că au fost tablouri din mătase fronsată sau pictură în ulei, ele au fost mereu pasiuni prezente în viaţa mea. Bijuteriile m-au atras întodeauna, am început să le lucrez, mai mult în ultimii ani, după ce mi-am deschis magazinul de artă. Sunt autodidactă învăţ din mers ,”Learning to do”, cum spune englezul, în fiecare zi experimentez ceva nou, fie în bijuterie fie în pictură, îmi plac provocările şi mereu încerc să vin cu ceva nou.
– De ce direcţia asta?
– Ţi-aş răspunde cu două versuri ale lui Bacovia… ”Acorduri, arpegii, armonii… Orice-au voit din mine au făcut…”
Va urma…
A consemnat
Monica Voicu
