Noutati

Festivitate de înaintare în grad !

 

FT2

 

 

Joi, 4 iulie 2013, la Primăria oraşului Luduş a avut loc o festivitate emoţionantă de înaintare în grad a căpitanului în rezervă Tănasie Fanea. Din partea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Luduş au participat colonelul (r) Sever Popovici, care a dat citire Ordinului Ministrului Apărării Mircea Duşa prin care veteranului Tănasie Fanea i s-a conferit gradul de colonel în rezervă.

 

 

FT1

 

 

Conform unei tradiţii militare, noile însemne ale gradului au fost prinse la epoleţi de col. (r) Sever Popovici şi col. (r) Gheorghe Popa. Din partea Administraţiei locale au participat primarul Cristian Moldovan, viceprimarul Kis Istvan, directorul ADP şi APL Daniel Şofron şi consilierii Liviu Botezan şi Ovidiu Pop.

 

 

FT3

 

 

Cei prezenţi, precum şi familia domnului Tănasie Fanea l-au felicitat pe sărbătorit şi au închinat un pahar de şampanie, după care au urmat amintiri din război.

 

 

FT4

 

 

Locotenent Col. (r) Tănasie Fanea s-a născut la data de 4 septembrie 1922 în Luduş, este căsătorit cu doamna Suzana şi are patru copii în viaţă, Dorel, Virgil, Rodica şi Viorica.

 

 

FT5

 

 

În viaţa civilă a fost tehnician agronom şi de-a lungul vieţii a activat în funcţii importante în domeniul agricol. Rezultatele deosebite în muncă au fost apreciate de conducerea de stat a ţării cu Ordinul Muncii şi cu titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Luduş”.

 

 

FT6

 

 

În timpul războiului a absolvit şcoala militară de subofiţeri de artilerie de la Piteşti, după care a fost trimis pe frontul antihitlerist luptând în Ungaria şi Cehoslovacia până la 9 mai 1945 primind mai multe decoraţii pentru efectuarea serviciului militar.

 

 

FT7

 

 

După anul 1990, Locotenent col. (r) Tănasie Fanea a participat activ la constituirea subfilialei Luduş a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, împreună cu un alt veteran de război, Pantelimon Anichiti. În ultimii 20 de ani, cei doi au contribuit la buna administrare şi funcţionare a subfilialei ANVR.

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

IOAN ANDREIU BORGOVAN

 

 

Articole Similare

Back to top button