Noutati

Flori şi felicitări de 8 Martie, din partea primarului oraşului Luduş, Cristian Moldovan

 

 

Primarul oraşului Luduş, Cristian Moldovan împreună cu viceprimarul Istvan Kis, administratorul public Marius Dudilă şi consilieri locali şi-au dat întâlnire vineri, 8 Martie, la sediul Primăriei Luduş, cu puţin înainte de ora 9. De aici, bine organizaţi, s-au deplasat în mai multe zone precum: Centrul Administrativ, Centrul Vechi, zona BIG, zona Dacia, Casa de Cultură, cartierul Independentei, cartierul BIG şi cartierul Dacia şi se arată intr-un comunicat de presă primit de la Cabinetul Primarului.

 

 

Au intrat peste tot, în şcoli, în magazine, farmacii, localuri, centre comerciale şi chiar şi la geamurile unor apartamente, pentru a vesti venirea primăverii şi a le oferi flori tuturor domnişoarelor şi doamnelor. Este vorba de peste 600 de fire de garoafe frumoase. Sute de femei au avut ocazia să fie felicitate şi îmbrăţişate de primarul oraşului, care le-a transmis totodată multă sănătate, fericire şi o primăvară cât mai frumoasă în sufletele şi viaţa fiecăreia.

 

 

Cu acest prilej, edilul a transmis că: “8 Martie este ziua în care sărbătorim cele mai minunate ființe din viețile noastre: mamele, soțiile, iubitele, fiicele, colegele. Astăzi sărbătorim femeia și îi mulțumim pentru tot ce ne oferă ea mai frumos. Vă doresc o zi minunată, la fel ca dumneavoastră! La mulți ani! Să fiți prețuite și iubite!”

 

 

Un nou gest frumos în prag de primăvară, după cel din 1 Martie, care a fost apreciat pe măsură de către toate doamnele şi domnişoarele din Luduş.

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

Foto: Sebastian Căpuşan

Articole Similare

Back to top button