Noutati

„GHEJA ÎN SĂRBĂTOARE” (CUVÂNTUL LIBER)

 

După o îndelungată și minuțioasă pregătire coordonată de profesioniști în arta împreunei noastre viețuiri, comunitatea din cel mai recent cartier modernizat al orașului Luduș, cu respectarea exigențelor edilitare europene, atestat ca sat românesc încă din anul 1366, dar cu rădăcini dacice și romane, a avut parte, duminică, 14 august 2022, de bucuriile sufletești ale tradiționalei sărbători „Gheja în sărbătoare”.

 

 

Miezul cald al evenimentului, radiind de emoții, sentimente, convingeri și atitudini patriotice, de iubire de Dumnezeu și de semeni, de neamul nostru românesc și de țara noastră românească europeană, l-a constituit ceremonialul militar-religios prilejuit de sfințirea și dezvelirea noului Monument al Eroilor Ghejeni din Primul și din Al Doilea Război Mondial, precum și din Decembrie 1989, monument înălțat de Primăria orașului Luduș în Piața Bisericii, din Gheja.

 

 

Acel moment sacru a început cu pașoptistul Imn Național „Deșteaptă-te, române”, trimis spre inimile sutelor de participanți prin vocea tânărului bard popular mureșean Ovidiu Furnea și cu înălțarea spre ceruri a rugăciunii creștine „Tatăl nostru”, rostită împreună de cucernicii părinți ortodocși Lucian Voșloban, Constantin Savu, Valer Moldovan, Mihail Cercel, Ilie Dăian și părintele Ilie, de la Mănăstirea din Găbud, de cucernicul părinte greco-catolic Sorin Russu, de întreaga asistență. A continuat cu dezvelirea oficială a Monumentului prin împreuna lucrare a doamnei Dumitrița Gliga, deputat mureșean în Parlamentul României din partea Partidului Social-Democrat, a domnilor Ioan Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș, Gheorghe Popa, general în retragere, președintele filialei Mureș a Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România și a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă din România și domnul Florin Pălășan, subprefect al Județului Mureș. În timpul slujbei religioase de sfințire a Monumentului, numele eroilor ghejeni a fost de trei ori pomenite, iar la slujba de parastas au participat toate oficialitățile locale, mureșene și naționale, precum și urmașii eroilor. Sfințirea Monumentului a oficiat-o părintele Lucian Voșloban, protopop al Protoeriei Ludușului, care i-a îndemnat pe dreptmăritorii creștini ghejeni să-și amintească mereu de eroii și de militarii supraviețuitori pentru că lor le datorează viața, libertatea și unitatea noastră națională actuală.

 

 

De la înălțimea soclului noului Monument, străjuit de militari înarmați ai Garnizoanei Târgu Mureș, au rostit emoționante mesaje de recunoștință față de eroii comemorați primarul Ioan Cristian Moldovan, doamna parlamentar Dumitrița Gliga și generalul Gheorghe Popa. În numele filialelor mureșene ale ANVR și ANCMRR, domnul general Gheorghe Popa a înmânat Diplome ale Recunoștinței unui mare număr de urmași ai eroilor ghejeni. Dintre aceștia îl numesc doar pe cel mai vârstnic urmaș, domnul Gheorghe Baghiu, în etate de 97 de ani. În aceeași împrejurare, domnul general Gheorghe Popa a înmânat Diplome de Excelență domnilor Ioan Cristian Moldovan, primarul orașului, Liviu Botezan, consilier al primarului, Gelu Puia, consilier local și doamnei Ana Mangiurea, fiica ultimului veteran de război ghejean (Iacob Baghiu).

În sunetele Imnului Eroilor, la Monument au fost depuse coroane de flori ale recunoștinței din partea Parlamentului României, Instituției Prefectului Județului Mureș, Primăriei și Consiliului Local Luduș, Garnizoanei Târgu Mureș, ANVR și ANCMRR Mureș, instituțiilor din Luduș ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliție și Jandarmerie).

 

 

În aplauzele ritmice ale asistenței și în ritmul muzicii militare, Garda de Onoare a Garnizoanei Târgu Mureș, comandată de maiorul Alexandru Ivanof a defilat de-a lungul Pieței Bisericii. Din sufletul ei arzând de iubire pentru România Țară și România Mamă, mult îndrăgita interpretă de muzică populară Ionela Moruțan, care și-a asumat și dificila sarcină de „Manager proiect” al evenimentului „Gheja în sărbătoare”, a încheiat ceremonialul religios și militar de la Monumentul Eroilor Ghejeni cu excepționalul mesaj cântat „Suflet de român”.

 

 

Din considerentul că acest reportaj se constituie într-un document informativ pentru cei ce vor rescrie cândva Monografia orașului Luduș, sunt dator să consemnez și prezența la festivitatea de inaugurare a Monumentului Eroilor Ghejeni, în temeiul solidarității camaraderești, a domnilor Ioan Stan, general de brigadă în rezervă, Gheorghe Stoica, adjutant principal, Gheorghe Ormenișan, colonel în rezervă, Sever Popovici, colonel (r), Ioan Rus, colonel (r), Octavian Pop, maistru principal, Adrian Șimon, conferențiar universitar, președintele filialei Mureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Vasile Gorea, maior, vicepreședinte ale aceleiași filiale mureșene, Gheorghe Popa, colonel (r), Puiu Cecălăcean, colonel (r), Teofil Petrovan-Budacsek, Ispas Todea, colonel (r) din Sânger, comisarul-șef Leonid Frandeș.

 

 

După o pauză (de masă), la ora 17, sărbătoarea ghejană a continuat cu un distractiv și bogat spectacol muzical-coregrafic, desfășurat pe scena încropită ad-hoc tot în Piața Bisericii. În deschidere, voia bună a spectatorilor, au întreținut-o copiii și tinerii dansatori și soliști de muzică populară, componenți ai Ansamblului Folcloric „Ardealul”, din Luduș, școliți cu folos de coregrafii Mariana și Petru Pop și prezentați de artistul poet și iubitor tătic Ioan Astăluș, fiul al Ghejei. Cu aplauze au fost primite, încurajate și răsplătite tinerele soliste de muzică populară Maria Alexandru și Daria Oltean, grupul vocal Laura și Andreea Pongraț, Maria și Alexandra Moldovan, acompaniate de orchestra „Zestrea Găbudeană” (caval, taragot, saxofon, acordeon, tobe …).

 

 

Numeroasa asistență a fot plăcut surprinsă și chiar entuziastă, când, într-un moment de respiro, domnul consilier local Gelu Puia i-a răsplătit, în numele comunității locale, cu Diplome de excelentă pe ghejenii Blaga Paul, Olariu Adrian Mihai, Astăluș Ioan, Speranța Puiac Bănesaru, Ligia Alexandrina Focșan, precum și cu diplome de merit pe următorii: pr. Cercel Vasile, Tripon Vasile, Raț Daniel, Baghiu Gheorghe, Bogătean Rareș, Gherman Horea, Popa Gheorghe, Barta Adriana, pr. Dăian Ilie.

 

 

Neobosiți, doamna parlamentar Dumitrița Gliga și domnul primar Ioan Cristian Moldovan, prezenți între spectatori, au fost invitați pe scenă. De la înălțimea acesteia și a funcțiilor de mare răspundere în care au fost investiți, domniile lor au apreciat interesul constant al administrației publice locale și al ghejenilor pentru dezvoltarea durabilă a orașului Luduș, cu toate cartierele sale, pentru educație, cultură și sănătatea oamenilor și a mediului în care trăiesc. Au mulțumit pentru invitație și le-au urat tuturor ghejenilor și invitaților lor să aibă parte de zile senine, bună înțelegere și spor în toate activitățile pe care le au în scop personal, familial și comunitar.

 

 

Invitați de prezentatorul Ioan Astăluș, au urcat pe scenă, rând pe rând, artiștii „grei”, arhicunoscuți și cu drag așteptați: Cristian Pomohaci, Monica Pârlea, Ina Todoran, Ovidiu Furnea, Mihaela și Ciprian Istrate, Livia Sorlea, Maria Butilă, omul minune Cobra din Mureș, precum și zeița Ionela Moruțan.

O mențiune se impune: în preambulul „Ghejei în sărbătoare”, sâmbătă, 13 august 2022, pe Arena de fotbal, au fost organizate o expoziție de păsări, porumbei, iepuri și căței, un meci de fotbal local, concurs de biciclete pentru copii, o demonstrație de motocros, jocuri distractive și discotecă în aer liber, organizate de Ioan Orosfoian, profesorii Emil Stan și Loredana Stan, de Sound et Light.

 

 

Gândurile organizatorilor se îndreaptă deja spre ediția din 2023 a evenimentului cultural „Gheja în sărbătoare”.

Felicitări autorității publice locale, autorilor de proiecte culturale, localnicilor ghejeni și urări de succes în viitoarele ediții ale împreunei frumoase viețuiri ludușene.

 

 

 

 MIRCEA GHEBOREAN, SEBASTIAN CĂPUȘAN

SANDA NICHITA, SIMINA ULEA

Articole Similare

Back to top button