Noutati

Incredibil! Primăria BOGATA a refuzat SMURD-ul şi POMPIERII, dar are bani pentru parcuri şi festivaluri?!?

 

Şi nu doar BOGATA, ci şi SÂNGER, TĂURENI şi VALEA LARGĂ! Să ne trăiţi domnilor primari!

Într-o perioadă în care numărul urgenţelor pare tot mai mare, iar în cele mai multe dintre cazuri orice secundă contează, o primărie din Mureş, cea din Bogata, urmată mai apoi şi de cele din Sânger, Tăureni şi Valea Largă şi-au permis să refuze aderarea la o asociaţie de oraşe şi comune înfiinţată pentru ca locuitorii din zonă să beneficieze de servicii de urgenţă de calitate!

 

BOGATA 1

 

Modulul SMURD Luduş, care funcţionează în cadrul SVSU Mureş, a fost înfiinţat în ziua de 22 august 2015 şi este dotat cu o maşină de salvare nouă, complet utilată, de la ISU Târgu-Mureş, precum şi cu o maşină de descarcerare, ce se adaugă maşinii de pompieri deja existente şi deserveşte oraşul Luduş şi alte 9 comune limitrofe, însumând un număr de peste 30.000 de oameni. Personalul este format din 14 paramedici, care au urmat cursuri de specializare şi o contabilă, care oferă servicii complete pentru toate situaţiile de urgenţă ce apar în zonă. Iniţiator al proiectului, Oraşul Luduş a depus eforturi deosebite pentru înfiinţarea acestei subunităţi SMURD în zonă.

 

BOGATA 2

 

Dar, surpriză! Din cei 10 primari interesaţi să intre în parteneriat, în final doar 5 reprezentanţi ai localităţilor învecinate au agreat participarea, respectiv Cuci, Cheţani, Papiu Ilarian, Aţintiş şi Bichiş, localităţi care au făcut un pas important pentru binele cetăţenilor pe care îi reprezintă şi au crezut în realizarea acestui proiect. Asociaţia Salvita-Smurd, specializată în acordarea primului ajutor de urgenţă, în resuscitarea, descarcerarea şi transportul victimelor, finanţează în totalitate funcţionarea acestei subunităţi SMURD, prin contribuţia de 2 lei/lună pentru fiecare locuitor al Unităţilor Administrativ Teritoriale, membre ale asociaţiei.

 

BOGATA 3

 

Celelalte primării, Bogata, Sânger, Tăureni şi Valea Largă au REFUZAT CATEGORIC intrarea în asociaţie din motive financiare?!?

Sperăm că nu este doar un moft al celor ce se află în fruntea localităţilor respective şi că ar trebui să se gândească în primul rând la binele locuitorilor şi apoi la cheltuirea banului public în alte scopuri!

Mai ales că e an electoral!

Domnilor primari, ce vor spune oamenii din comunele dumneavoastră ştiind că le-aţi refuzat dreptul la servicii de urgenţă salvatoare de vieţi şi bunuri?!?

În rest vă dorim mult succes şi distracţie plăcută la toate manifestările pe care le organizaţi, pentru a mai câştiga un mandat şi nu uitaţi că banul public este folosit de obicei ÎN INTERESUL CETĂŢEANULUI!

 

A consemnat
Dan Luduşan

Articole Similare

Back to top button