Noutati

LA LUDUȘ, A FOST DEZBĂTUT ȘI APROBAT BUGETUL LOCAL PENTRU ANUL 2024

 

 

A FOST DEZBĂTUT (!) BUGETUL LOCAL

Miercuri, 7 februarie s-a desfășurat la sediul Primăriei orașului Luduș una dintre cele mai scurte ședințe din istoria orașului. Pentru ora 16 fost programată, conform prevederilor legale, prezentarea proiectului bugetului local pentru anul 2024 la care au fost invitați prin toate mijloacele mass media cetățenii orașului. Au fost prezenți primarul, secretarul general al orașului, administratorul public al orașului, șefa Biroului „Buget. Finanțe. Contabilitate. Resurse Umane”, conducători de sectoare din Primărie, câțiva consilieri locali și doi reprezentanți ai presei. Au lipsit de la dezbaterea publică a proiectului de buget tocmai cei cărora li se adresa întâlnirea. Maria Suciu, șefa Biroului „BFCRU” a prezentat o sinteză a bugetului, au fost puse două sau trei întrebări la care primarul Cristian Moldovan a dat răspunsuri și cam atât consemnăm de la această dezbatere publică.

Față de atitudinea cetățenilor orașului în legătură cu un document atât de important ca Bugetul local, nu putem decât să constatăm o indiferență generală exprimată prin atitudinea pasivă a tuturor.

Joi, 8 februarie a avut loc prezentarea Bugetului pe anul 2024 în plenul Consiliului local, o ultimă ocazie de a aduce îmbunătățiri proiectului. După această zi vor ieși la lumină cu critici și contestări toți cei care astăzi au stat pasivi „în banca lor”. Trist, dar adevărat.

 

 

A FOST APROBAT BUGETUL LOCAL

Din primele zile ale lunii ianuarie 2024, prin grija Biroului Impozite și Taxe Locale a Primăriei Luduș, toate persoanele fizice și juridice de pe raza de competență a Unității Administrativ Teritoriale – U.A.T. Luduș, au primit la domiciliul lor decizia prin care le-au fost stabilite impozitele și taxele datorate bugetului local Luduș pentru anul financiar 2024. Din Nota de fundamentare a bugetului pe 2024 rezultă că, potrivit legislației fiscale actuale, impozitele și taxele locale au fost majorate legal doar cu 6,6% față de 2023, reprezentând rata inflației comunicată oficial la nivelul întregii țări de Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din Guvernul României.

Prin textul Deciziei de impunere, fiecare contribuabil la bugetul local, a fost anunțat că beneficiează de o scădere/reducere cu 10% dacă plătește impozitul și taxele până la data de 31 martie 2024, dar și că este pasibil de majorări cu 1% pe lună pentru neachitarea acestora la termenul comunicat prin decizia de impunere. În condițiile legislației actuale, contestațiile pot fi depuse în termen de 45 de zile de la primirea deciziei de impunere.

 

 

Din calculele salariațiilor de la Biroul Impozite și Taxe Locale a rezultat o estimare de 80.938.000 lei a veniturilor totale pentru bugetul local pe anul 2024.

După o analiză detaliată a propunerilor de bugete înaintate de serviciile de specialitate ale aparatului propriu al UAT Luduș și de către ordinatorii de credite ale structurilor organizatorice finanțate (școli, spital, instituții de cultură etc), precum și a perspectivelor de dezvoltare, Biroul Finanțe Contabilitate și Resurse Umane a estimat că, pentru anul 2024, la capitolul cheltuieli totale sunt necesari 80.938.000 lei.

Atât în dezbaterea publică organizată de primarul Cristian Ioan Moldovan, cât și în ședința publică a Consiliului Local Luduș din ziua de joi, 8 februarie 2024, economista Maria Suciu, șeful BFCRU, a argumentat cum vor fi cheltuiți banii la secțiunea de funcționare în sumă de 41.196.000 lei (50,89%) și la secțiunea de dezvoltare în sumă de 39.742.000 lei (49,11%).

La finalul ședinței, Bugetul local pe 2024 a fost aprobat cu 11 voturi pentru si 5 abțineri.

 

 

 

A consemnat
Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button