Noutati

LA LUDUŞ, BUGETUL LOCAL PE 2021, DE LA CHINURILE FACERII PÂNĂ LA APROBARE!

 

Analiza și aprobarea bugetului local pe anul 2021 este un eveniment deosebit de important în viața comunității locale. După ce, în conformitate cu prevederile legale, bugetul a fost prezentat în cadrul unei întâlniri cetățenești  la care au fost prezenți consilieri locali, primarul, viceprimarul, secretarul general al Primăriei, administratorul public al orașului și conducători de sectoare din cadrul Primăriei orașului Luduș, dar la care au lipsit cu desăvârșire chiar cetățenii orașului, bugetul local a fost prezentat în plenul Legislativului local în ziua de 14 aprilie 2021. După ce primarul orașului, Cristian Moldovan, a prezentat Raportul de aprobare al proiectului de hotărâre, Maria Suciu, șef Birou „Buget. Finanțe. Contabilitate. Resurse Umane” a prezentat: Bugetul local pentru anul 2021; Bugetul creditelor interne pe anul 2021; Bugetul instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii pentru anul 2021.

Echilibru între venituri și cheltuieli

Bugetul local al orașului Luduș a fost aprobat pentru anul 2021 în sumă de 64801000 lei la partea de venituri, cu cele două secțiuni, 31582000 lei la secțiunea de funcționare și 33219000 lei la secțiunea de dezvoltare, precum și în sumă de 64853000 lei la partea de cheltuieli, cu cele două secțiuni, 31582000 lei la secțiunea de funcționare și 33271000 lei la secțiunea de dezvoltare. Deficitul bugetar de 52000 lei de la secțiunea de dezvoltare este acoperit din excedentul anilor precedenți și va fi utilizat pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare în anul 2021. Au fost aprobate creditele de angajament pentru acțiuni multianuale în sumă de 15492000 lei, din care pentru anul 2022 în sumă de 12977000 lei, iar pentru anul 2023 în sumă de 2515000 lei. Bugetul creditelor interne pentru anul 2021 a fost aprobat în sumă de 10688000 lei pentru secțiunea de dezvoltare.

 

 

Structura veniturilor

La partea de venituri a bugetului local, prin Ordinul nr. 399/2001 al Ministerului Finanțelor este repartizată suma de 14543000 lei, din care: 11341000 lei din cota directă de 63% din impozitul pe venit, 2018000 lei din sume de TVA pentru echilibrare și 1184000 lei din cota de 14% pentru comune, orașe, municipii. Consiliul Județean Mureș alocă orașului Luduș suma de 579000 lei, din care 564000 lei din fondul la dispoziția Consiliului Județean Mureș potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2021 și 15000 lei sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.

Prin decizia nr. 5810/2021, orașului Luduș i s-a repartizat suma totală de 2817000 lei pentru: Finanțarea  drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap, care în acest an s-a realizat de la bugetul de stat în proporție de 90% (2550000); Finanțarea ajutorului pentru încălzire cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri pentru beneficiarii de ajutor social (22000 lei); Finanțarea cheltuielilor cu serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor și pentru finanțarea cheltuielilor creșelor (87000 lei); Finanțarea drepturilor stabilite de Legea 248/2015, privind plata stimulentelor educaționale acordate copiilor provenind din familii defavorizate în socpul stimulării, participării în învățământul preșcolar, respectiv tichete de grădiniță ( 76000 lei); Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în învățământul de masă (82000 lei). Prin Decizia nr. 6729 din 31 martie 2021 s-a repartizat suma de 1828000 lei, din care 1334000 lei pentru finanțarea cheltuielilor cu pregătirea profesională, cu evaluarea periodică a elevilor și a cheltuielilor cu bunuri și servicii pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și suma de 494000 lei pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele acordate elevilor. La partea de venituri a bugetului local contribuie și veniturile proprii ale bugetului local din taxele și impozitele estimate să fie încasate în anul 2021 (12498000 lei); Venituri pentru finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională în sumă de 22754000 lei estimate a se încasa pentru proiectele aflate în derulare cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, care se vor finanața pe parcursul realizării lor; Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambusabile, în sumă de 2696000 lei.

 

 

Cheltuielile bugetului local

În bugetul local aprobat în ziua de 14 aprilie 2021 de consilierii locali, cu 16 voturi „pentru” și un vot „contra”, capitolul cheltuieli destinat să asigure finanțarea capitolelor bugetare, în sumă de 64853000 lei, a fost defalcat în secțiunea de funcționare – 31582000 lei (48,70% din total) și secțiunea de dezvoltare – 33271000 lei (51,30 % din total). Dintre cheltuielile care asigură buna funcționare a instituțiilor publice consemnăm sumele alocate în buget: Poliția locală – 1489000 lei; Prevenirea și Stingerea Incendiilor – 810000 lei; SPCLEP – 492000 lei; Serviciul de sănătate publică – 778000 lei; Biblioteca orașului – 205000 lei; Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” – 720000 lei; Căminele Culturale din Gheja și Roșiori – 50000 lei. Pentru învățământ, contribuția Primăriei este de 2827000 lei, iar pentru sănătate s-au alocat 1326000 lei. În acest an, administrația publică locală și-a propus o relocare a monumentului eroilor din cartierul Gheja pentru care a alocat suma de 175000 lei. Pentru sport, în speranța că activitatea se va desfășura în condiții normale, a fost alocată suma de 938000 lei. Păstrarea și întreținerea zonelor verzi din oraș constituie o preocupare permanentă a administrației locale, suma alocată în buget fiind de 1639000 lei.

 

 

Asistența socială

O sumă importantă, 5331000 din buget a fost alocată asistenței sociale care prevede: 224000 lei pentru asistența acordată persoanelor în vârstă; 2919000 lei pentru asistența socială în caz de invaliditate; 30000 lei pentru asistență socială pentru familie; 1695000 lei pentru creșă; 40000 lei pentru ajutoare sociale și 423000 lei pentru Serviciul social. Pentru alte cheltuieli în domeniul locuințelor a fost alocată suma de 2957000 lei; pentru alimentarea cu apă – 274000 lei; pentru iluminatul public – 1299000 lei și pentru alte servicii în domeniul locuințelor – 774000 lei;

Pentru „Protecția mediului” au fost alocate 2743000 lei, total care rezultă din: Salubritate – 1397000 lei; Colectarea și distrugerea deșeurilor – 1168000 lei și Canalizare – 178000 lei. Pentru prevenirea și combaterea inundațiilor s-a prevăzut suma de 100000 lei, pentru agricultură, silvicultură, piscicultură – 36000 lei. Deosebit de important pentru întreaga comunitate este capitolul „Transporturi, străzi” cu suma totală de 11650000 lei, care se compune din „Drumuri și poduri” – 30000 lei, Transport în comun – 1097000 lei și Reparații străzi – 10523000 lei.

În Raportul de specialitate privind aprobarea bugetului local pe anul 2021, Maria Suciu, șeful Biroului „BFCRU” a argumentat fiecare alocare de sume pe capitole bugetare. Dintre acestea, cităm argumentele aduse pentru două capitole foarte importante:  „La capitolul Învățământ, suma propusă de 2827000 lei, reprezentând cheltuieli materiale cu bunuri și servicii, pentru asistență socială (premierea elevilor, competiții sportive, concursuri școlare și finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă) pentru burse elevi și cheltuieli de capital. La Capitolul Sănătate, în bugetul local s-a cuprins suma de 1326000 lei pentru finanțarea cheltuielilor de personal și a cheltuielilor materiale, aferente serviciilor de sănătate publică, respectiv a medicilor și asistenților din unitățile școlare și ale mediatorilor comunitari, pentru contribuția de la bugetul local pentru Asociația SALVITA – SMURD, pentru plata ratelor la împrumuturile de la MFP pentru Spital Ambulatoriu”.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button