Noutati

La Luduș, Concurs județean de Limba engleză FROSTY – the ice-words contest, ediția a II-a

 

La final de noiembrie 2022, a avut loc la Luduș Concursul tematic de limba engleză FROSTY- the ice-words contest, menit să pună în valoare cei mai talentați elevi la limba engleză. Concursul „Frosty-the ice-words contest” a fost organizat de Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” din Luduș, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Tg. Mureș, și  coordonat de d-na profesor dr. Iulia Luca și dna prof. Bianca Someșan. Prin organizarea acestui concurs, am vizat stimularea creativității și imaginației elevilor, precum și cultivarea simțului estetic al acestora. Concursul a răspuns nevoii de competiție creativă în limba engleză. Concursul este înscris în C.A.E.J. – Calendarul Activităților Educative Județene la Limbi Moderne, poziția 14.

Concursul s-a adresat elevilor claselor III-VII care studiază limba engleză în şcolile  din județul Mureș, după cum urmează:  elevii din clasele IV-VI pentru secțiunea cu participare directă și elevii din clasele III-VII pentru secțiunea cu participare indirectă.

Amintim câteva din  obiectivele concursului:

Valorificarea competențelor de limba engleză a peste 100 de elevi din clasele III-VII;

  1. Stimularea competitivității, creativităţii și imaginaţiei elevilor;
  2. Stimularea interesului pentru  studiul limbii, a culturii şi civilizaţiei  engleze;
  3. Valorizarea activităţii didactice şi educative desfăşurate de profesorii de limbi străine;
  4. Dezvoltarea unor atitudini pozitive în colaborarea pluridisciplinară;

 

 

Concursul a avut o largă participare, înscriindu-se 118 elevi din cele mai prestigioase școli din județ pentru proba directă care a constat în rezolvarea unor sarcini vizând stăpânirea limbii engleze. Pentru proba de creație s-au înscris un număr de 136 de elevi, demonstrând talent, imaginație și spirit creativ prin realizarea unor felicitări, ornamente și eseuri în limba engleză.

Comisiile implicate în concurs au fost următoarele:

– comisia de elaborare a subiectelor

– comisia de evaluare a probei directe

– comisia de evaluare a lucrărilor elevilor din cadrul secțiunii de creație

Festivitatea de premiere va avea loc marti, 13 decembrie ora 14,30 la Palatul Copiilor din Tg. Mureș.

Mulțimim și pe această cale Conducerii Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, în persoana dnei director Adela Hagău și conducerii Palatului Copiilor din Tg. Mureș. O mențiune specială  merită colega noastră, prof. Olaru Lorena, pentru realizarea blogului concursului și implicare în organizare. De asemenea, mulțumim colegilor care s-au implicat cu responsabilitate și dăruire în organizarea acestui concurs. Mulțumim, de asemenea, dnei inspector de Limbi moderne, dna prof. Cristina-Alina Șoneriu pentru solicitudine și sprijin.

Am dori să amintim că prima ediție a concursului Frosty a fost organizată în anul școlar 2018-2019 la inițiativa regretatei noastre colege, Șandor Melania de la Palatul Copiilor din Tg. Mureș în parteneriat cu prof. dr. Iulia Luca.

(Mulțumim pe această cale generoșilor sponsori a căror contribuție a fost hotărâtoare în buna desfășurare a concursului și  premierea elevilor:

  1. TIM-CRIS S.R.L. Ludus
  2. DACTYLIS Prod. S.R.L. Luduș
  3. RO-DACIA Com S.R.L. Luduș
  4. COPY-TECH COMPUTER Luduș
  5. Editura EDU TG. Mureș
  6. Cărți cu stele – cărți pentru copii)

Blogul concursului: https://frostycontest.blogspot.com/

 

 

 

A consemnat

Prof. dr. Iulia LUCA

Articole Similare

Recomandat
Close
Back to top button