În ultimii ani, amenajarea edilitar gospodărească în zona străzilor Mărășești, Tineretului și Aurel Vlaicu a cunoscut o dezvoltare continuă, ceea ce a impus modernizarea rețelei de canalizare situată în partea dreaptă a râului Mureș, aceasta fiind insuficientă în momentul de față pentru colectarea volumului sporit de ape reziduale.
În aceste condiții, Consiliul local al orașului Luduș a luat în discuție un proiect de hotărâre, în 22 octombrie 2024, privind declanșarea procedurii de expropiere a unui imobil-teren în suprafață de 165 m.p, în vederea construirii Stației de pompare ape uzate din strada Tineretului.
Pentru acest demers au fost analizate dispozițiile Legii nr. 255/2010, privind expropierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare; art. 4 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 53/2011, cu modificările și completările ulterioare;Referatul de aprobare al primarului Ioan Cristian Moldovan, precum și Raportul de specialitate al arhitectului șef Răzvan Titus Vălean și al Compartimentului „Domeniu Public”, întocmit de Ioan Coman.
În același timp, consilierii locali au aprobat Planul de amplasament și delimitarea terenului propus pentru expropiere. Proprietarul terenului va fi notificat despre intenția de expropiere a suprafeței de 165 m.p., iar în termen de 60 de zile de la adoptarea hotărârii va fi prezentat spre însușire raportul de evalure întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR cu valoarea aferentă despăgubirii, pentru alocarea sumei de la bugetul local.
A consemnat
Ioan A. BORGOVAN