Noutati

La Luduș, s-a aprobat rețeaua școlară

 

În luna noiembrie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a trimis Primăriilor din teritoriu o adresă cuprinzând „Proiectul privind reorganizarea structurii rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2022-2023.Unitățile de învățământ de pe raza orașului Luduș au comunicat Primăriei datele solicitate, în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, coroborate cu prevederile Calendarului la Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi din unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform, în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2022-2023.

 

 

Rețea aprobată

Cu Raportul de specialitate al Administratorului public Marius Dudilă și Raportul de aprobare al primarului Cristian Moldovan, Proiectul de hotărâre privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat a orașului Luduș, pentru anul școlar 2022-2023 a fost aprobat de Consiliul local în următoarea formulă: Liceul Tehnologic nr. 1; Școala Gimnazială nr. 1; Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” la care este arondat Clubul Sportiv Școlar și Grădinița „Căsuța Fermecată” care cuprinde: Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 din strada Vânătorilor, Grădinița cu Program Normal nr. 1 din strada Vânătorilor, Grădinița cu Program Normal nr. 2 din strada Crinului, Grădința cu Program Normal din cartierul Gheja, Grădinița cu Program Prelungit din cartierul Roșiori și Creșa de copii din strada Rândunelelor. La categoria „Învățământ particular” este nominalizată Școala Postliceală „Medicină, Farmacie Speranța”.

Inspectoratul Școlar Județean Mureș a acordat „Avizul conform pentru unitățile de învățământ preuniversitar din UAT Orașul Luduș pentru anul școlar 2022-2023”.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button