Noutati

La Luduș, s-au aprobat bugetul și organigrama Administrativ Serv (ASL)

 

Printr-o adresă trimisă Primăriei orașului Luduș, președintele consiliului de administrație al societății ADMINISTRATIV SERV LUDUȘ SRL Liviu Popa a solicitat aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023, precum și aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții ale societății. În Referatul de aprobare privind legalitatea solicitărilor făcute, primarul Cristian Moldovan a precizat că cele două documente „au fost întocmite cu respectarea prevederilor OUG nr. 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari, sau dețin direct ori indirect o participare majoritară, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 4 din actul normativ, Bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici se aprobă prin hotărâre a Consiliului local”. Având și Referatele de specialitate ale administratorului public al orașului Marius Dudilă, Legislativul local a aprobat cele două documente.

Veniturile totale ale Societății pe anul 2023 au fost estimate la valoarea de 3300000 lei și provin din activitatea de transport public local de persoane și din activitatea de salubritate. La capitolul „Cheltuieli”, este prevăzută suma de 3141000 lei, din care cheltuielile din exploatare sunt 3111000 lei. Din această sumă, 1767000 lei reprezintă cheltuielile de personal; 1052000 lei sunt cheltuielile cu bunuri și servicii; 30000 lei sunt taxele și impozitele și 262000 lei sunt cheltuielile de exploatare (amortizarea celor șase autobuze, o autospecială de măturat carosabilul, două autospeciale de măturat străzile și aleile pietonale, precum și sistemul de monitorizare a autobuzelor).

Pentru anul 2023, în baza veniturilor și cheltuielilor previzionate a rezultat un profit din exploatare de 159000 lei. Profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit este în sumă de 126000 lei, acesta urmând să fie repartizat după cum urmează: 63000 lei dividende cuvenite acționarului unic și 63000 lei profit nerepartizat care constituie o sursă proprie de finanțare conform OUG 61/2001.

 

 

Posturi vacante în organigramă

În ședința Consiliului local Luduș, consilierii au aprobat și statul de funcții și organigrama prezentată de Liviu Popa, președintele Consiliului de administrație. Totalul personalului este de 34 de angajați, din care trei sunt posturi de conducere și 31 de execuție. Conducerea societății este asigurată de un director economic, un șef de serviciu, alături de care este în funcție un conducător a activității de transport, cel care coordonează activitatea celor șapte șoferi de autobuz  și doi mecanici auto din Serviciul de transport persoane. Schema Societății este completată cu trei șoferi de autospeciale și 10 muncitori de la salubritate. În momentul de față, schema nu este completă.

Conform rezultatelor financiare din întreaga activitate, Societatea ADMINISTRATIV SERV LUDUȘ SRL, având ca asociat unic Orașul Luduș, prin Consiliul local a prevăzut suma de 50000 lei pentru investiții, sumă reprezentată din surse proprii și credite bancare. În cadrul acestei investiții este propusă achiziționarea unei autospeciale de măturat carosabil, în valoare de 350000 lei. Cele două proiecte de hotărâre propuse Legislativului local au fost aprobate.

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button