Doamna Halmagyi Julia s-a născut în comuna Bogata, dar din 1973 trăiește în Luduș alături de soțul său, Jozsef cu care și-a întemeiat o frumoasă familie. Beneficiind de sistemul de învățământ din România, acolo unde tinerii aveau la dispoziție o rețea de învățământ profesional diversificat, tânăra Julia a urmat cursurile de pregătire la locul de muncă la Cooperativa Meșteșugărească din Sângiorgiu de Mureș și a țesut primul covor persan la 17 ani. „Acest tip de covor se realizează la gherghef, urzeala (suportul) fiind din bumbac, iar culorile care compun modelul, din fire de lână”.
După ce s-a căsătorit a venit la Luduș și s-a angajat la Cooperativa Unirea la secția nou înființată de țesut covoare. A fost o perioadă foarte bună, covoarele persane din Luduș ajungând până în SUA. Perioada de glorie a „persanelor” din Luduș s-a încheiat prin anul 1987 odată cu încetarea contractului.
Multă muncă, multe satisfacții
Doamna Julia spune că pentru un covor cu dimensiunile de 0,80/1,60 m se lucrează câte 8-10 ore pe zi timp de două luni și chiar mai mult, în funcție de complexitate. Este multă muncă și adăugând și prețul materialelor, 100 lei/kg de lână, prețul final al unui asemenea covor, operă de artă, este greu accesibil multor români. De altfel, acest „amănunt”, prețul a făcut ca în România, în ultimii ani să nu se mai producă, la nivel comercial, covoare persane.
Pandemia, acest fenomen medical și social a produs unele efecte greu de anticipat cu ceva timp în urmă. După o lungă perioadă de timp în care ghergheful și celelalte instrumente specifice au adunat praful în pod, restricțiile de circulație impuse de situația sanitară începută în anul 2019, l-au determinat pe Jozsef să coboare ghergheful din pod și să îl pregătească pentru funcționare. După adaptări bine gândite și după câteva îmbunătățiri făcute de soț, doamna Julia a reînceput munca la gherghef după ce a găsit pe Internet materialele necesare.
„Am început lucrul pentru că vrem să lăsăm nepoților și strănepoților noștri o amintire de suflet, un obiect frumos și valoros, cu totul altfel decât cadourile obișnuite”, spune doamna Julia care vorbește la plural pentru că soțul său o sprijină în toate, fiind un ajutor de nădejde atât la țesut, cât și în gospodărie.
Așa se face că datorită unui meșteșug învățat în tinerețe și devenit artă la anii maturității, precum și restricțiile impuse de pandemie, descendenții familiei Halmagyi, nepoți și strănepoți, beneficiază de câte un covor persan realizat manual. Și, chiar dacă cele 150000 de noduri câte are un asemenea covor, nu îi impresionează pe nepoțeii de astăzi, valoarea sentimentală și materială pe care o vor acumula în timp aceste obiecte de artă, vor fi apreciate odată.
Acum, doamna Halmagyi Julia regretă că în anii aceștia în care există atâtea oportunități pentru tineri, nu s-a gândit nimeni să școlarizeze, să instruiască o altă generație de creatori. „Această meserie/artă poate fi învățată de la vârsta de 13-14 ani cu bune rezultate. După o viață de muncă sunt dispusă să instruiesc o grupă de copii pentru că pe lângă satisfacții morale pot să vină și cele materiale”, spune doamna Halmaghyi Julia. Dacă în rețeaua de învățământ de stat nu există această specialitate, poate Casele de Cultură sau Cluburile Copiilor ar trebui să fie interesate și să organizeze cercuri de creație. Sau, este prea greu, prea complicat?
A consemnat
Ioan A. BORGOVAN
Sursa: ZI DE ZI – www.zi-de-zi.ro
