Noutati

La Spitalul orăşenesc “Dr. Valer Russu” din Luduş s-a inaugurat Secţia Clinică de Îngrijiri Paliative!

 

Spitalului orăşenesc “Dr. Valer Russu” din Luduş a obţinut de la Ministerul Sănătăţii aprobarea pentru o secţie de îngrijiri paliative, cu o capacitate de 12 paturi, pentru pacienţii aflaţi în fazele terminale ale unor boli incurabile.

Iniţiativa de înfiinţare a acestei secţii îi aparţine fostului manager, dr. Hadrian Oltean.

La inaugurare au participat edilul oraşului Cristian Moldovan, reprezentanţi ai oficialităţilor judeţene şi locale, consilieri şi conducători de instituţii şi societăţi din oraş, dar şi peste 20 de angajaţi ai unităţii medicale. După momentul religios oficiat de Părintele Protopop Lucian Voşloban s-a tăiat panglica inaugurală şi a fost vizitată unitatea spitalicească.

 

11138505_856463784438078_4093352096399283507_n

Secţia de îngrijiri paliative în cadrul spitalului funcţionează la secţia de boli infecţioase. “Cele 12 paturi sunt suficiente pentru pacienţii cu afecţiuni netratabile care se află în faza terminală”, ne-a declarat ec. Claudia Uţiu noul manager la Spitalul Luduş.

“Datorită numărului mare de persoane bolnave de cancer în ultima fază se înfiinţează această secţie paliativă, unde cei internaţi au parte de tratament adecvat şi consiliere psihologică până în ultima clipă a vieţii.” – ne-a declarat şi dr. Andreea Galdea, directorul medical al Spitalului orăşenesc “Dr. Valer Russu” din Luduş.

“Tratamentul paliativ este o noutate în judeţul Mureş, nu există o asemenea secţie la spitalele de stat, doar la cele particulare. În urma unui studiu de aproximativ doi ani, s-a ajuns la concluzia că înfiinţarea unei asemenea secţii reprezintă o mare necesitate la Luduş, deoarece sunt foarte mulţi bolnavi care necesită tratament şi îngrijiri adecvate, datorită faptului că aceştia sunt neputincioşi.” ne-a declarat Manuel Butiulcă director executiv la CAS Mureş.

“Ne bucurăm că oraşul Luduş este primul din judeţul nostru care beneficiază de o astfel de secţie şi ţin să mulţumesc pe această cale tuturor celor care au făcut posibilă această realizare în premieră pentru noi. Ţin să subliniez că Primăria oraşului Luduş a fost receptivă la solicitarea conducerii spitalului şi a alocat suma de 53.000 de lei pentru acest proiect, iar restul de bani a fost completat din bugetul spitalului.” – ne-a declarat Cristian Moldovan primarul oraşului Luduş.

 

11143412_856463161104807_5890884782540955916_n
Secţia paliativă funcţionează la secţia de boli infecţioase, unde sunt cinci saloane cu 12 paturi. Sunt amenajate băi speciale cu uşi mai late şi spaţiu mai mare unde pacienţii pot intră şi în scaune cu roţile. La această secţie sunt angajaţi un medic specialist în boli paliative, cinci asistente şi şapte infirmiere. Medicul care va profesa este doamna doctor Daniela Sârbu din Turda, iar asistentele şi infirmierele sunt de la Spitalul orăşenesc “Dr. Valer Russu” din Luduş şi au urmat un curs de specializare la Braşov.

Internările se efectuază pe cele 12 paturi existente, în cadrul celor 5 saloane (cu două, sau trei paturi).
Serviciile efectuate în cadrul compartimentului sunt:
– se asigură cazarea, hrana, echipamentul şi condiţiile igienico-sanitare necesare îngrijirii pacientului ;
– controlul durerii (durere greu tratabilă, titrarea opioidului major la pacienţii opioid naivi) ;
– tratamentul simptomatic medicamentos sau nemedicamentos ;
– controlul simptomelor digestive (vărsături, constipaţie severă, clisme evacuatorii) ;
– controlul simptomelor respiratorii (dispnee severă şi terminală) ;
– controlul simptomelor hematologice (hemoragie, hematurie);
– supravegherea permanentă a stării de sănătate a pacienţilor;
– asistenţă medicală;
– proceduri specifice (montare sondă urinară, toracocenteză evacuatorie, paracenteză evacuatorie, aspiraţie şi administrare de oxigen, pansamente plăgi şi escare multiple, îngrijirea de fistule şi stome, tumori ulcerate, administrarea parenterală a medicamentelor);
– consiliere psihologică / spirituală acordată pacientului.
– la nevoie, pentru pacienţii care solicită, se face apel la preoţii din localitate (activitate benevolă).

 

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

 

Album FOTO pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.856460977771692.1073741941.573324379418688&type=3

Articole Similare

Back to top button