Noutati

Luduşul vechi rămâne fără gaz! Joi, 29 martie!

 

Joi, 29 martie, pe mai multe străzi din centrul vechi al oraşului Luduş, se va lua gazul.

Distribuitorul local de gaze informează că este nevoit să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 29 martie a.c., începând cu ora 11.00, pe următoarele străzi din oraşul Luduş:

Vânătorilor, Mureşului, Plopilor, Crângului, Gh. Bariţiu, Amurgului, Lămâiţei, Cinema, Turzii, Cioarga, Republicii, A. Iancu, Bisericii, Florilor, Oarba, P-ţa Unirii, Tâmplarilor, Tineretului, Mărăşeşti, A. Vlaicu, Frăgarilor, Viilor, Dorului, Traian, M. Eminescu, Morii, Izvorului, Crângului, 8 Martie, Primăverii, Sub Pădure, Dealului, Mica, Bujorilor, De Sus şi Grecilor.

 

 

Sistarea este necesară pentru cuplarea la sistemul de distribuţie gaze naturale a unor noi conducte şi branşamente, investiţie care va creşte calitatea serviciilor pentru consumatorii din zonă. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.

Compania distribuitoare solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al companiei la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania locală luduşeană distribuitoare a gazelor naturale regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări.

 

 

 

Comunicat de presă

Articole Similare

Back to top button