Noutati

Micile afaceri. Tinerele din Luduș care și-au deschis o florărie „altfel” în Sibiu

 

S-au născut la Luduş, județul Mureș, dar studiile le-au adus la Sibiu. După mai multe încercări în diferite domenii de activitate au pus bazele florăriei „à Côté”, de la intersecția bulevardului Victoriei cu Rennes. Vorbim despre Simona Moldovan și Dana Dancu, două cumnate care vor să facă lucrurile altfel.

 

 

Chiar dacă s-au născut în aceeași localitate, Luduş, cele două tinere s-au cunoscut doar când au devenit cumnate, la Sibiu. Dana are 36 de ani și a avut propriul magazin de rochii de mireasă, iar Simona, în vârstă de 27 de ani, a cochetat cu mai multe meserii.  A muncit și în afară, dar dorul de casă a făcut-o să se întoarcă înapoi în țară.

Buchete și aranjamente „altfel”.

Astfel a apărut Florăria „A Cote”, undeva în 2014. Încă de la început, cele două au vrut să facă totul diferit. „Cred că sunt peste 50 de florării în orașul acesta. A fost și este un domeniu în care avem concurență, însă noi ne-am dorit să facem totul altfel. Să ne diferențiem de ceilalți prin modul în care facem aranjamentele și buchetele, prin florile pe care le folosim și, nu în ultimul rând, prin accentul pe care îl punem pe relația dintre noi și clienți”, povestește Simona.

 

 

Deși nu au ani buni în spate, „à Côté”  reușit să se caseze destul de bine pe piața din Sibiu. Astfel, pe lângă buchetele ce le fac pentru diferite ocazii, florile de aici ajung pe mesele invitaților la nunți și botezuri. Numai în acest an au avut peste 40 de evenimente. Deși este o muncă grea, pasiunea pe care o au pentru „împletirea” buchetelor de flori le-a făcut pe cele două să nu dea înapoi.

„Muncim foarte mult, mai ales când avem evenimente, aici ne petrecem nopțile. Chiar ne spunea într-o vreme o doamnă, ce-și plimbă cățeii în fiecare seară, că mereu vede lumina aprinsă la noi. Vara este cel mai greu, că atunci avem cea mai solicitantă perioadă, însă este o muncă frumoasă”, spune Simona.

 

 

„Emoţie, dăruire și o atenţie deosebită la detalii”

Florile pe care le folosesc sunt aduse din Olanda, motiv pentru care și rezistența lor este una de durată. „Chiar ne zic cei care colaborează cu noi că rezistă foarte mult florile. Ideea e că noi nu aducem flori tocmai ieftine pentru că ne gândim și la aspectul estetic. Nimănui nu cred că i-ar conveni să cumpere un buchet de flori, iar după nici două ore, poate nici nu ajunge să-l dăruiască, să se ofilească”.

 

 

Indiferent că vorbim de realizarea aranjamentelor pentru nuntă sau a unui buchet dăruit cu o ocazie specială, preferințele clienților sunt cele mai importante.

„Una dintre cele mai importante alegeri pe care trebuie să o faci atunci când îți organizezi nunta, este alegerea floristului. Trebuie să ai certitudinea că acesta a înțeles cu exactitate viziunea ta despre ziua cea mare. Noi îi ascultăm ideile și dorințele și, astfel, îl putem ghida și sfătui cu fiecare pas, asigurându-ne că florile pentru nuntă vor fi exact așa cum a visat. Misiunea noastră este simplă – să creăm aranjamente florale frumoase și inovative, folosind flori inedite. Cum? Prin emoție, dăruire și o atenție deosebită la detalii și la modul de prezentare”.

 

 

Consilierea, cea mai importantă

Din acest motiv, își programează din timp întâlnirile cu viitorii miri. „Ne întâlnim și de câte trei-patru ori până luăm deciziile finale. Acum, depinde de fiecare. Am avut și clienți care au știut ce vor de la prima întâlnire, însă cazurile acestea sunt destul de rare. Discutăm, încercăm să aflăm cât mai multe, atât despre preferințele clienților, cât și despre locație și culorile din sală. Așa se întâmplă și când vine cineva să facă un buchet de flori sau un aranjament”, zice ea. Cei mai mulți clienți nu au o idee clară asupra tipului de aranjament, motiv pentru care fetele de la florărie încearcă să afle detalii cum ar fi: bugetul, evenimentul pentru care crează buchetul și, nu în ultimul rând, câteva detalii despre destinatar. „Nu poți să dăruiești unei persoane de 60 de ani același buchet pe care i-l dăruiești uneia de 20”.

 

 

În ceea ce privește prețurile, acestea diferă în funcție de tipul florilor folosite. De exemplu, un buchet de mireasă pleacă de la 200 de lei și poate ajunge până la 600 de lei, în vreme ce un buchet simplu poate fi achiziționat și cu 30 de lei. Pe lângă buchetele simple, mai există și varianta aranjamentelor în cutii sau diferite coșulețe. Doar că, la valoarea florilor, se mai adaugă și prețul vasului.

 

 

 

A consemnat

Mădălina Micu

 

Sursa: TURNUL SFATULUIwww.turnulsfatului.ro

Articole Similare

Back to top button