Noutati

NOU ÎN LUDUȘ! Transport public local de călători la standarde europene

 

Începând de vineri, 11 octombrie 2019, va intra în vigoare noul program de transport public local de călători prin curse regulate pe Teritoriul Administrativ al Orașului Luduș.
Programul de transport public se poate modifica în funcție de cerințele călătorilor după o perioadă de testare a programului afișat și a mijloacelor de transport în comun.

 

 

Consiliul Local Luduș a adoptat în data de 10 octombrie 2019 următoarele hotărâri: delegarea directă a gestiunii serviciului public de transport persoane prin curse regulate pe Teritoriul Administrativ al Orașului Luduș către SC Administrativ Serv Luduș, operator intern, având unic acționar Consiliul Local Luduș, cât și completarea facilităților de transport existente până în prezent după cum urmează:
– elevii din învățământul primar și gimnazial cu domiciliul pe Teritoriul Administrativ al Orașului Luduș vor beneficia de gratuitate la transportul public local cu condiția să nu aibă nota scăzută la purtare (nota scăzută la purtare pe semestru, anulează gratuitatea transportului public pe următorul semestru);
– pensionarii cu venituri de până la 800 lei, inclusiv, vor beneficia gratuit de 20 de călătorii lunar.

 

 

Biletul de călătorie se eliberează de conducătorul auto al mijlocului de transport în comun.
Abonamentele pentru pensionari, precum și pentru elevii care beneficiază de gratuitate parțial și integral, se eliberează de Primăria Orașului Luduș prin compartimentul Asistență Socială începând cu 11 octombrie 2019.

 

 

Abonamentele pentru navetiști sau alte categorii de călători care solicită, se eliberează la punctul de lucru al operatorului situat pe str. Ciocârliei, nr. 1 (Serele primăriei), de la conducătorii mijloacelor de transport în comun.

 

 

În imediata perioadă, operatorul de transport va colabora cu angajatorii pentru eliberarea abonamentelor la sediile acestora. Prețul unei călătorii este de 2 lei, iar prețul unui abonament lunar este de 60 lei.

 

 

 

Biroul de presă

Primăria Orașului Luduș

Articole Similare

Back to top button