Noutati

Nu-i liniște la Școala Gimnazială nr. 1 Luduș! UDMR și maghiarii vor școală separată! Episodul I.

 

A fost o vreme în care în centrul vechi al orașului funcționau două școli: una pentru români, cealaltă pentru maghiari în care elevii celor două etnii își desfășurau activitatea școlară în două sau trei localuri, fiecare cu spațiul delimitat de garduri. Reforma, sau reformele succesive din sistemul educațional i-a adus pe elevi în aceleași curți, simbolice sau nu. Și, se părea că totul este normal într-o țară componentă a Uniunii Europene.

 

SG1

 
„Vrem școală separată”
Pentru prima dată, proiectul de înființare a unei școli cu personalitate juridică, cu predare în limba maghiară a fost prezentat la 21 octombrie 2014 în ședința Consiliului Director al Asociației Culturale „Petroczy Kata Szidonia”, aceasta luându-și angajamentul de a înainta actele necesare susținerii proiectului Primăriei și Consiliului Local Luduș. La aceeași dată s-a constituit un comitet de lucru pentru implementarea proiectului format din profesorii Enyedi Mihai, Szekely Zoltan, Kovats Szuszanna Ildiko și preoții Czirmay Csaba Levente, Kali Szabolcs Barna, Ambrus Vilmos și Halmagyi Attila, viceprimarul Kis Istvan, consilierul local Pap Andrei și referentul cultural Toth Alexandru.

 

DSC_0785

 
Într-o Notă de fundamentare privind înființarea școlii, cu personalitate juridică, cu predare în limba maghiară, pe care Asociația Culturală „Petroczy Kata – Szidonia” a trimis-o primarului Cristian Moldovan și Consiliului Local este explicată dorința comunității maghiare din Luduș în nouă puncte: „1. Ridicarea calității procesului instructiv educativ prin eliminarea „navetei” cadrelor didactice de la o școală la alta; 2. Oprirea migrației elevilor maghiari spre alte zone din țară și străinătate; 3. Revigorarea activităților educative extrașcolare și educative; 4. Atragerea și titularizarea cadrelor didactice din oraș și împrejurimile limitrofe pentru a preveni „Navetismul” cadrelor didactice și implicit scăderea cheltuielilor; 5. Eficientizarea activităților metodice din cadrul comisiilor metodice, prin înțelegerea limbii de predare de către toți membrii comisiilor; 6. Studierea limbii române, ca limbă oficială de stat, conform curriculumului, prin asigurarea tuturor condițiilor care să permită însușirea acesteia la un nivel superior; 7. Asigurarea șanselor egale pentru toți elevii și familiile acestora idiferent de posibilitățile lor financiare, indiferent dacă sunt din Luduș sau satele apropiate; 8. Dreptul de a decide noi asupra politicii educaționale, administrative și comunitare a școlii; 9. Creșterea transparenței de comunicare și decizie”. Tabelele cu semnăturile de susținere a demersurilor cuprind un număr de 817 semnături. Vom reveni.

 

 

A consemnat
Ioan A. Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button