De ea ne aduce aminte doamna Doina Hagău, pensionară şi desăvârşită horticultoare: „M-am născut, am copilărit, m-am căsătorit și am avut întotdeauna domiciliul stabil la Luduș, oraș pe care l-am văzut crescând sub ochii mei. Ca atare, în memoria mea păstrez multe amintiri despre Luduș și oamenii săi. Cele mai multe, plăcute. Unele dintre ele au rezonanță istorică locală.
„Era o zi însorită din primăvara anului 1958. Tata, salariat la Întreprinderea de Industrie Locală din oraș participa, în acea zi, împreună cu alți colegi și cu alți ludușeni la un eveniment senzațional pentru aceste locuri în care aproape nu se întâmpla nimic”. Locul lor de întâlnire a fost stabilit în apropierea podului de cale ferată de peste râul Mureș, acela căruia noi îi spunem „podul Ghejii”. Acolo trebuia să-l primească pe omul cu puterile cele mai mari din România, pe tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Muncitoresc Român. De ce acolo!? Pentru că era locul cel mai apropiat de spațiul pe care urma să fie deschis șantierul viitoarei Fabrici de Zahăr.
Eu am rămas acasă, cu mama. Mi-aduc aminte că ea a pregătit o delicioasă supă de găină cu tăiței și zarzavaturi și o friptură de afumătură cu pireu de cartofi. Parcă simt și acuma acea atmosferă familială de masă duminicală. La noi era sărbătoare. Eu am aranjat pe masă o față albă, vesela şi tacâmurile de duminică, coșulețul cu pâine, farfurioarele pentru prăjituri. difuzorul mergea în surdină. Îl ascultam cu speranța că se va transmite vreo știre măcar legată de sosirea la Luduș a lui Gheorghiu-Dej. Dar nu s-a întâmplat așa ceva.
Informațiile ni le-a adus tata. Aflat încă sub influența momentului festiv „de lucru” la care a participat, de-abia pripidea să ne spună ce a văzut și ce a auzit acolo. Vorbea înflăcărat în timp ce se spăla pe mâini și în timp ce mânca. Eu îl ascultam ca vrăjită! Mama, ca mama, ocupată cu servitul. Mi-am dat seama că tata avea motive destule ca să fie emoționat. Oricum, a reușit să mă emoționeze și pe mine. A asistat, spunea el, la momentul în care o așteptare și o promisiune devenea certitudine, garantată de șeful șefilor din România. „Gândiți-vă, câți ludușeni și locuitori din comunele învecinate vor avea de lucru în cea mai modernă fabrică, automatizată! Câte noi case și câte noi străzi vor apărea la Luduș! Vor fi ridicate și blocuri de locuințe. Fabrica asta va fi inima nouă a Ludușului. O inimă tânără, care va pulsa sânge proaspăt! Ludușul va întineri prin grădinițe, școli, club și cămine culturale. Gândiți-vă, ce viață va fi când muncitorii vor avea bilete să meargă în stațiuni, copiii lor în tabere și excursii, când drumurile noastre „tot o groapă și-o hârtoapă” vor fi asfaltate, când în locul omului cu sacaua și a femeii cu găleata vom avea apă potabilă la robinet, când în sobe, în loc de paie, coceni și surcele, va arde gazul metan. Despre astea ne-au vorbit Gheorghiu-Dej, Brașoveanu Ferdinand, secretarul nostru de partid, Luca Ioan, primarul nostru. Doamne, dă să fie așa!”
Răspunzând curiozității noastre, tata ne-a dus sufletul și mintea la senzaționala și emoționanta întâmplare din acea zi. „Trenul prezidențial a venit dinspre Războieni. Imediat după ce a trecut de podul peste Mureș, mecanicul locomotivei a lansat trei semnale de sirenă. Când a ajuns lângă grupul nostru, trenul a oprit. A coborât tovarășul Gheorghiu-Dej și membrii delegației. Noi am aplaudat. Printre ei era o singură femeie. Frumoasă, zâmbitoare, îmbrăcată în costum popular. Gheorghiu-Dej ne-a prezentat-o în timp ce o privea cu dragoste mare, iar cu brațul drept a cuprins-o pe după umeri. „Am vrut să vă fac o surpriză. În fața dumneavoastră acuma este ciocârlia cântecului românesc, MARIA TĂNASE!” Printre noi nu erau femei, dar lacrimi de bucurie au fost. Cineva a strigat: „Foaie verde de cireș,/ Trăiască Gheorghiu-Dej!” La propunerea tovarășului Gheorghiu-Dej, ne-am deplasat, peste arătură și semănături, până la locul viitoarei fabrici de zahăr. Gheorghiu-Dej a înfipt în pământul umed „țărușul” pe care l-a adus de la București. Să vedeți, iar aplauze, iar strângeri de mână, îmbrățișări și fețe îmbujorate. Gheorghiu-Dej atâta a spus: „AICI VA FI INIMA FABRICII. Fabrica va fi inima Ludușului. Să aveți grijă de ea! Să o iubiți, că a voastră va fi!” La rugămintea lui Gheorghiu-Dej, marea noastră cântăreață Maria Tănase ne-a mângâiat cu două cântece de sărbătoare. Apoi, cu toții ne-am întors la trenul prezidențial. De la o fereastră, Gheorghiu-Dej și-a luat rămas bun. „La revedere”, au fost ultimele lui cuvinte. Mecanicul de locomotivă a lansat iarăși trei semnale de sirenă. Doamne, dragele mele, ziua aceasta nu trebuie uitată!”
Multe zile după aceea, tata des aducea vorba despre ziua fericirii sale și de fiecare dată se înflăcăra. Fabrica a fost construită într-un timp record. Ludușul a fost declarat oraș. Cred că dintre cei care au fost martori la emoționanta zi de „batere a țărușului”, nu mai trăiește nimeni! Gheorghiu-Dej a murit în 1965. Se vorbea că ar fi fost otrăvit sau iradiat de sovietici, pe motiv că ar fi îndrăznit să se atingă de Pactul Molotov-Ribbentrop și de problema retocedării Basarabiei. Au plecat în lumea cealaltă şefii locali Brașoveanu și Luca.
Să revin la acea emoționanță zi din primăvara anului 1958. Țin minte că, în amintirea ei, principala stradă din orașul nostru a fost botezată „Strada Gheorghe Gheorghiu-Dej”. După venirea la putere, Nicolae Ceaușescu a condamnat public cultul personalității promovat de Gheorghiu-Dej, precum și excesele și greșelile sale politice. Atunci, fosta stradă Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost botezată „Strada Republicii”. Este segmentul din Drumul European 60, care străbate orașul nostru de la Est spre Vest”.
În 1958, Fabrica de Zahăr Luduş nu era, dar o vedeam. Acum, în 2022, o vedem dar nu mai e!
A consemnat
Mircea GHEBOREAN
Sursa: CUVANTUL LIBER – www.cuvantul-liber.ro
