Noutati

Panoramic luduşean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

NUMIRE. Conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt conduse de un consiliu de administraţie alcătuit din reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale componente. Membri consiliilor de administraţie sunt desemnaţi de Consiliul local, la propunerea primarului. Ca urmare, Marius Dudilă, administratorul public al oraşului Luduş a fost desemnat ca reprezentant al oraşului în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Compania AQUASERV SA cu drept de vot la şedinţele AGA. Propunerea a fost aprobată de Consiliul local. HCL nr. 6272016 îşi încetează valabilitatea.

 

 

ACHIZIŢIE. Printr-un referat adresat Biroului Buget, Finanţe, Contabilitate, Resurse Umane din cadrul Primăriei oraşului Luduş, Liviu Popa director al Direcţiei Intervenţii Transport şi Zone Verzi (DITZV) a oraşului a solicitat alocarea sumei de 150000 lei pentru achiziţionarea unui utilaj pentru dotarea parcului auto al Primăriei. Cu acest utilaj se va îmbunătăţi calitatea serviciilor şi lucrărilor executate, „în sprijinul lucrărilor de deszăpezire, diferitelor lucrări de reparaţii şi întreţinere drumuri, de colectare şi transport deşeuri nemenajere şi selective şi în buna gospodărire şi întreţinere a domeniului public”. Suma solicitată a fost alocată prin rectificarea bugetului şi a fost aprobată în şedinţa Consiliului local din 25 septembrie 2018.

 

 

CENTRALA TERMICĂ nr 1. Construcţia amplasată în oraşul Luduş, strada Bradului, nr. 4 A este înregistrată în domeniul public al oraşului şi este dezafectată în acest moment, durata normală de funcţionare fiind consumată. Anca Năsăudean de la Serviciul „Investiţii, Achiziţii, Domeniu Public” din cadrul Primăriei oraşului spune că „pentru acordarea unei alte destinaţii imobilului sunt necesare investiţii  majore, iar autoritatea locală nu dispune de resurse financiare. Considerăm că prin vânzarea acestuia se vor suplimenta veniturile la bugetul local şi se vor putea realiza investiţii în alte domenii, în interesul cetăţenilor oraşului”. Pentru aceasta s-a propus trecerea clădirii din domeniul public în domeniul privat al oraşului; scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe şi valorificarea imobilului prin vânzare la licitaţie publică deschisă cu strigare. Primarul oraşului va numi prin decizie o comisie de evaluare compusă din 3-5 membri din care fac parte specialişti în domeniu. Comisia de evaluare va întocmi un raport de evaluare a bunurilor care urmează a fi vândute şi va stabili preţul iniţial de vânzare, raportul fiind aprobat sau nu, de primarul oraşului. Centrala Termică nr. 1 este o construcţie în suprafaţă de 467 mp construită pe un teren de 480 mp. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Consiliul local.

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button