Noutati

Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

REDISTRIBUIRE. Consiliul de Administrație al Spitalului orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș a propus Primăriei orașului redistribuirea sumei de 7000 lei din suma alocată prin bugetul local pentru obiectivul de investiții „Modernizarea sistemului de încălzire la secția Psihiatrie”. Suma alocată a fost de 72000 lei din care s-a folosit doar 65000 lei. Diferența de 7000 lei va fi utilizată pentru obiectivul de investiții „Modernizare la bucătăria spitalului”. Consiliul local a aprobat rectificarea bugetului local și a bugetului spitalului.

 

 

REALOCĂRI DE SUME (I). Serviciul de investiții din cadrul Primăriei orașului Luduș a solicitat Consiliului local să aprobe unele realocări de sume destinate obiectivelor de investiții aprobate odată cu bugetul local și pentru care s-a prevăzut întocmirea de documentații necesare pentru accesarea și obținerea de fonduri nerambursabile atât în cadrul Programului Operațional – Regional 2014-2020 cât și cu finanțare din partea MDRAP. Pentru aceasta se diminuează „Fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale” cu suma de 155000 lei, cu suma de 74000 lei pe trimestrul II și cu 81000 lei pe trimestrul III; Se alocă suma de 55000 lei pentru obiectivul de investiții „Consultanță pentru proiectul „Modernizarea, extinderea și echiparea Liceului Tehnologic”, consultanța constând în servicii care se vor realiza cu sopul depunerii proiectului pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul POR 2014-2020, axa prioritară 10 „Îmbunătățirea infrastructurii”;

 

 

Se alocă suma de 55000 lei pentru obiectivul „Consultanță pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public” pe trimestrul II cu suma de 19000 lei și cu suma de 36000 lei pe trimestrul III. Aceste servicii sun necesare pentru depunerea proiectului pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul POR 2014-220, Axa prioritară 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”; Se alocă suma de 40000 lei pentru obiectvul de investiții „Modernizare strada Mureșului și strada Crângului” pe trimestrul III. Această sumă de bani reprezintă parte din cofinanțarea din bugetul local necesară pentru acest an. Finanțarea de la MDRAP pe perioada 2017-2020 va fi în sumă de 1081549 lei, iar decontarea sumelor se va face în funcție de executarea lucrărilor; Se alocă suma de 5000 lei pentru obiectivul de investiții „Viabilizare teren pentru ansamblul de locuințe din orașul Luduș, strada Zăvoiului nr. 13,15,17”. Alocarea este pentru trimestrul III și reprezintă cofinanțare de la bugetul local necesară pentru acest an. Finanțarea de la MDRAP va fi în sumă de 329440 pentru perioada 2017-2020. Proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului local a fost prezentat de Șef birou BFCRU Maria Suciu în ședința Consiliului local din 4 septembrie și a fost aprobat de toți aleșii locali.

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button