Noutati

Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

PROGRAM. Mirena Roman, coordonator cu programe extraşcolare şi extracurriculare la Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” Luduş a întocmit programul activităţilor dedicate sărbătorilor Centenarului Marii Uniri. Până acum, în luna ianuarie s-a desfăşurat concursul „Eminescu şi copiii” – recitări din lirica eminesciană la care au participat elevi din clasele V-VIII. Programul artistic „ Mica Unire – 24 ianuarie, moment de înălţare naţională” a fost realizat de elevii din clasele a VII-a A,B, C. În luna martie, programul artistic „Basarabia, frumos pământ românesc” a fost asigurat de elevii din clasele a VI-a A şi B şi a VIII-a C. În luna mai sunt programate şase evenimente cultural artistice: „România independentă – 9 mai 1877 – 9 mai 2018”, „Mari personalităţi române care au făurit România Mare”, „Noi suntem România Mare”, „Portul popular românesc – simbol al fiinţei naţionale”, „Biserica, rolul său în actul Unirii”, „Actul Unirii din perspectiva contemporană”. Elevii au fost îndrumaţi şi coordonaţi de profesorii Ioan Adrian Banea, Antoniu Berar, Adela Hagău, Iuliana Lung, Daniela Mirion, Delia Petrea, Flaviu Pop, Horaţiu Roman, Mirena Roman şi Ioan Şopterean. Directorul şcolii, Ioan Adrian Banea ne-a declarat că programul activităţilor dedicate Centenarului Marii Uniri va fi completat înainte de începerea noului an şcolar.

 

 

BIROUL ZONE VERZI. În cadrul Raportului primarului Cristian Moldovan privind starea economică, socială şi de mediu pe anul 2017, Biroul care se ocupă de înfrumuseţarea spaţiilor verzi din oraş a fost prezentat la capitolul DITZV. În anul 2017, Biroul Zone Verzi condus de ing. Luminiţa Covaciu a funcţionat cu un efectiv de zece persoane. După un calendar agricol bine întocmit s-au produs 26900 fire de răsaduri de flori anuale, 24000 fire de flori bienale şi 120 butaşi de trandafiri. Toate acestea au fost plantate în zonele verzi ale oraşului, dar au fost oferite, pentru plantare şi unor instituţii din oraş: Grupul Şcolar Industrial, Şcoala din Gheja şi la Biserici. S-au plantat 12 puieţi de arbuşti ornamentali în apropierea Bazinului de înot, 60 de bucăţi Hibiscus pe str. Vânătorilor  şi 750 bucăţi  de gard viu Spirea şi 130 bucăţi Ligustrum la platformele îngropate de pe străzile Garofiţei bl. 2-3 şi 1 Mai şi s-au făcut completări pe străzile Garofiţei Bl. 16,19 şi 9, iar pe str. Brânduşei, la parcarea magazinului Eldy s-au plantat 40 de bucăţi Buxus. Pentru toate aceste plantări s-au aplicat lucrări de întreţinere a suprafeţelor gazonate din zonele verzi din cartiere, de la şcoli şi grădiniţe, de la Judecătorie, Poliţie şi de la terenurile de sport din cartierele Gheja şi Roşiori şi stadionul „Mureşul”, aproximativ 95000 mp. Pe lângă alte lucrări de întreţinere, plivit, săpat, tăiat, lucrătorii de la Biroul Zone Verzi au pregătit aproximativ 18 mc de pământ utilizat la producerea răsadurilor de flori în ciclul de producţie 2017-2018. În perioada toamnei s-au pregătit serele pentru iarna 2017-2018 prin înlocuirea sticlelor sparte cu plăci de policarbonat şi acoperirea serelor cu folie PVC. Prin activitatea celor zece angajaţi s-a asigurat un aspect plăcut suprafeţelor amenajate cu spaţii verzi din oraş.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button