Noutati

Pentru creșterea eficienței energetice a Primăriei orașului Luduș

 

Sediul administrației publice locale, Primăria orașului Luduș, este amplasat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 și a fost construit în anul 1960 cu destinația unică de sediu administrativ al fostului raion Luduș. După reforma administrativ-teritorială din anul 1968 restrângerea activității a permis instalarea în aripa de nord a clădirii a Secției Pediatrie a Spitalului orășenesc „Dr. Valer Russu”. De-a lungul celor aproape șase decenii de funcționare, clădirea nu mai corespunde cerințelor tehnice actuale și necesită lucrări de reabilitare. „Scările de la Primărie arată urât” a remarcat un consilier local în ședința consiliului local din 29 august 2017. Era un fapt cunoscut, vizibil, dar nu aceasta era cea mai importantă deficiență. „Necesitatea lucrărilor proiectate rezultă din faptul că această construcție nu a fost reabilitată termic și instalațiile electrice, sanitare și termice sunt învechite, iar costurile de întreținere ale imobilului sunt mari”, spune ing. Razvan Stoica Tarța, autorul Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru investiție.

 

 

Reparații, înlocuiri, modernizări

„Actualul proiect „Creșterea eficienței energetice pentru imobilul Primăria orașului Luduș” va fi depus în vederea obținerii finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și sursa de finanțare a investiției va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile și fonduri de la bugetul de stat și bugetul local” spune Anca Năsăudean, șefa Serviciului „IADP” din Primărie. Lista de lucrări este lungă și vom selecta doar câteva: Lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirii prin izolarea termică a pereților exteriori și termoizolarea planșeului de la ultimul nivel; Lucrări de înlocuire a ferestrelor și ușilor exterioare și interioare; Repararea sistemului de colectare a apelor meteorice; Lucrări de recompartimentare interioară, de finisaj interior și exterior; Reabilitarea acceselor în clădire; Lucrări de modernizare a instalațiilor termice, sanitare și electrice; Modernizarea centralei termice; Lucrări specifice ISU. Prezentat în ședința ordinară a Consiliului local, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție a fost aprobată de consilierii locali.

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button