Noutati

Percheziţii D.N.A. la Liceul Tehnologic Luduş! Motivul?!? Posibile infracţiuni de corupţie în legătură cu promovarea la o materie şcolară!

 

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au efectuat astăzi, miercuri 21 iunie 2017, o percheziţie domiciliară şi una la sediul Liceului Tehnologic din oraşul Luduş, pentru probarea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu promovarea la o materie şcolară.

 

 

“În cauză, se efectuează cercetări faţă de C.V., profesor în cadrul Liceului Tehnologic din Luduş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată. În fapt, o persoană a formulat un denunţ prin care sesiza faptul că profesorul C.V., printr-o practică frecventă de notare subapreciată, obişnuia să solicite diverse sume de bani elevilor pentru promovarea la materia pe care o preda”, a anunţat, astăzi, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit comunicatului D.G.A, prin ordonanţa din 26.04.2017, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, fiind delegaţi ofiţerii de poliţie judiciară ai S.J.A. Mureş pentru efectuarea activităţilor procedurale.

Acţiunea beneficiază de suportul tehnic al I.G.P.R. – D.O.S, precum şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, a menţionat sursa citată.

 

 

 

 

AGERPRESwww.agerpres.ro

 

 

FOTO – Levi Bagy

Articole Similare

Back to top button