Noutati

Piesa de teatru “O noapte furtunoasă”, pusă în scenă la Casa de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu” din Luduş !

 

Casa de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu” din Luduş găzduieşte joi, 27 februarie, de la ora 19.00, un spectacol de teatru după celebra piesă „O noapte furtunoasă”, de I.L .Caragiale, pusă în scenă de Asociaţia Culturală „Teatrul  Acum” din Cluj-Napoca. Luduşenii vor avea ocazia să-i vadă pe scenă pe Petre Bacioiu, Adriana Băilescu, Anca Hanu, Cristian Rigman, Gabriel Chirea si Silvius Iorga în regia lui Emanuel Petran. Preţul biletului este de 12 lei.

 

     O noapte furtunoasa

 

 „Spectacolul O noapte furtunoasă în regia lui Emanuel Petran are ca premisă acurateţea clasică a unei piese clasicizate, inclus fiind respectul maxim pentru text, omise fiind de la bun început vulgarizările de orice fel. Scenografia e funcţională, fără artificiii inutile. Ziarele aruncate în dezordine pe jos (ideea e clară) distonează cu interiorul ordonat. Spectacolul conţine puncte forte, dar şi scăderi de ritm. Punctul culminant e puţin tensionat, iar finalul e cel aşteptat. Toţi actorii sunt la înălţime şi susţin elegant atât partiturile feminine cât şi cele masculine. Regizorul a accentuat clasicul într-un semi modernism apropiat de realitate.” – ne-a declarat Gabriel Chirea, preşedintele Asociaţiei Culturale „Teatrul  Acum” din Cluj-Napoca.

  

O noapte furtunoasa 3

“O noapte furtunoasă”, scrisă de Ion Luca Caragiale, a fost pusă în scenă pentru prima dată pe data de 18 ianuarie 1879,  la Teatrul Național din București. Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o “asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.

O noapte furtunoasa 4

 

Piesa nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos.

O noapte furtunoasa 2

 

Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!“.

 

 O noapte furtunoasa 5

 

Dar, dincolo de subiectul piesei de teatru, cunoscut de publicul român, nuanţele spectacolului rezervă surprize în funcţie de interpretarea personală a fiecărui actor. Aşadar, cei care doresc să-şi amintească de cuvintele create din condeiul lui au ocazia să fie martori la o nouă punere în scenă a piesei, la Luduş.

A CONSEMNAT,

MIRELA COZMA

 

 

 

Articole Similare

Back to top button