Noutati

Pompierii luduşeni de la SVSU pe podiumul etapei judeţene a concursului profesional, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş!

 

Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Mureş şi-au demonstrat nivelul de pregătire şi capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenţă, în cadrul etapei judeţene a concursurilor profesionale, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş. Câştigătoare la acest concurs a fost echipa SVSU Iernut, urmată de echipele SVSU Acătări şi SVSU Luduş. La competiţia destinată Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, s-au înscris 10 echipe, din localităţile Acățari, Chibed, Eremitu, Ghindari, Iernut, Luduş, Rușii Munți, Sovata, Vărgata și Voivodeni.

 

11215709_873762326014475_8160057201944445265_n

 

Concurenţii au parcurs trei probe: ştafeta 4×100 metri, pistă de îndemânare şi viteză şi dispozitivul de intervenţie. Toţi participanţii au fost felicitaţi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş şi cei ai Consiliului Judeţean Mureş, pentru rezultatele obţinute, iar câştigătorii au primit diplome, plachete şi recompense în bani, anul acesta premiile oferite participanţilor şi câştigătorilor fiind de peste 20.000 lei. Echipele câştigătoare vor reprezenta judeţul la etapă interjudeteana a acestor concursuri care se va desfăşura în luna iulie, în judeţul Braşov. Etapă judeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă a fost găzduită de aerodromul din Târgu Mureş.

 

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

Articole Similare

Back to top button